Cum arată apartamentul de burlac al lui Pete Davidson. Tânărul vrea să-l vândă, pleacă din Staten Island

8 decembrie 2022   Lifestyle

Pete Davidson își vinde apartamentul din Staten Island pentru suma de 1.3 milioane de dolari.

Starul vrea să se mute în Brooklyn, drept urmare și-a scos superba locuință la vânzare. Apartamentul de lux este foarte aproape de port, de unde se poate lua feribotul spre Miami.

Este spațios, luxos și luminos, într-una dintre cele mai frumoase clădiri din zonă.

Superba proprietate de lux are 150 metri pătrați, două dormitoare și trei băi. Apartamentul de burlac al lui Pete Davidson are o minunată priveliște înspre mare și terasă privată. Blocul este unul foarte sofisticat, dotat cu facilități de lux, interior modern, sală de primiri oaspeți etc.

Pete Davidson a fost destul de zdruncinat de despărțirea de Kim Kardashian, iar acum se pare c-ar fi început o relație cu Emily Ratajkowski, un model nu foarte statornic, cu mulți pretendenți, care pare că nu se poate hotărî doar la unul.

Recent, Emily Ratajkowski a fost surprinsă într-o parcare, noaptea, sărutându-se cu DJ Orazio Rispo. La doar câteva zile după, paparazzii au surprins-o când mergea noaptea acasă la Pete Davidson, care a așteptat-o cu brațele deschise și a fost pozat în timp ce o ămbrățișa și o poftea la el. La scurt timp după, Emily Ratajkowski a ieșit din nou cu DJ Orazio Rispo.

PageSix a publicat o informație importantă. Emily Ratajkowski și-a petrecut și Ziua Recunoștinței cu Pete Davidson, dovadă fiind o fotografie postată pe Instagram de chef-ul de la Bumble, Selby Drummond, imagine ștearsă ulterior, dar republicată de pagina de bârfe ”Deux Moi”.

Cu toate acestea, Emily Ratajkowski pare a-l ține pe comediant la distanță, dând de înțeles pe Instagram că vrea să se întâlnească cu mai mulți bărbați și, mai mult, c-ar fi interesată și de relații cu femei!

Emily Ratajkowski s-a despărțit anul ăsta de rebelul soț Sebastian Bear-McClard, cu care are un fiu în vârstă de 1 an, Sly. A avut un mod foarte bizar de a marca aniversarea băiețelului, postând pe contul său de socializare fotografii nud cu ea, goală şi însărcinată.

Foto: GrosbyGroup

Mai multe