Cum arată fiul cel mare al Elei Crăciun! A obținut titlu de Mister Farmec

15 iunie 2022   Lifestyle

Când nu prezintă emisiuni tv și nu scrie cărți, Ela Crăciun este o mamă devotată pentru cei trei copii ai săi.

Așa se face că Ela Crăciun a fost la prima serbare de la grădiniță a mezinului său, Nicholas, în vârstă de doar 3 ani, în aceeași zi în care și-a condus primul născut, pe Bibi (16 ani), la Balul Bobocilor. Săptămâna a continuat în forță și cu piesa de teatru interpretată de unica sa fiica, Alesia, în vârstă de 10 ani.

,,Am avut o perioadă plină de emoții și am trecut prin toate evenimentele posibile la final de an școlar. De la primul Bal al Bobocilor pentru Bibi, unde a ieșit Mister Farmec, la prima serbare din viața lui Nicho, unde care a avut rolul unui Păienjenel. S-a descurcat foarte bine, și-a învățat bine rolul și a fost pur și simplu minunat! Apoi am avut premierea lui Bibi, care a luat anul acesta Mențiune cu nota 9,52 și sunt foarte mândră de el. Apoi serbarea Alesiei de final de an, unde s-au interpretat mai multe piese de Caragiale, iar ea a jucat în Domnul Goe și a fost Mam’Mare. La fiecare eveniment de genul acesta am extrem de mari emoții și bineînțeles că de fiecare dată am lacrimi în ochi.”, a declarat emoționată Ela Crăciun.

Întrebată adeseori ori care este secretul unei cariere de succes și al unei familii perfecte, Ela Crăciun a fost mereu de părere că indiferent cât de ocupată ești cu activitățile tale profesionale, la finalul zilei contează să petreci puținul timp rămas cu cei dragi si să le oferi atunci atenția și dragostea ta. ,,Sunt zile în care mă aflu într-o alergătură continuă, însă chiar și atunci copiii și familia sunt mereu cu mine, în gândul și în inima mea. Suntem o familie normală, care nu are pretenția de a fi perfectă, însă ne iubim foarte mult și suntem cei mai importanți unii pentru ceilalți”, mai spune Ela Crăciun.

Mai multe