Dan Negru (47), la OK! TV: ”M-am înscris la doctorat, la Jurnalism”

30 ianuarie 2019   Lifestyle

Este prezentator, vedetă TV, student la doctorat, soţ şi, nu în ultimul rând, tată. Cum le împacă pe toate acestea, Dan Negru a povestit într-un interviu cu Dana Săvuică, în cadrul emisiunii ”E OK! Să fii vedetă?”.

Deşi discret cu viaţa lui personală, Dan Negru a povestit câte ceva din culisele familiei sale. El a mărturisit că soţia lui, Codruţa, e cea care petrece cel mai mult timp în bucătărie şi că el nu e tocmai priceput în arta gătitului: ”Eu nu gătesc. Nu le am cu gătitul. Nu le am deloc, recunosc. Codruţa, da. Soţia mea vine dintr-o localitate de pe lângă Arad. Femeile din zona aia gătesc. Mi-am luat femeie gospodină. Dar nu se vede pe mine, din fericire”.

Vorbind despre începuturile sale în televiziune, dar şi despre mutarea din oraşul natal, prezentatorul a recunoscut că încă nu simte că-n Bucureşti este locul lui: ”Eu şi acum mă consider plecat în delegaţie din Timişoara. Pe bune. Sunt de douăzeci de ani în Bucureşti. Numai că nu reuşesc să mă adaptez. Încă nu m-am adaptat. Fără Waze nu m-aş descurca. Bucureştiul nu este un oraş pe care îl iubesc, recunosc. Nu mă împac cu Bucureştiul deloc”.

A recunoscut, însă, că Bucureştiul a însemnat pentru el să-şi întâlnească, fără să vrea, mentorul şi să-şi urmeze, totodată, visul de a lucra în televiziune: ”Omul ăsta (n.r. Lazarov) e mişto şi m-a contaminat cu microbul ăsta de televiziune. Eu cred că Lazarov şi Sârbu au fost singurii oameni care au construit oameni de televiziune. În ultimii ani, televiziunea n-a mai reuşit să formeze prezentatori aşa cum a făcut Sârbu cu Moisescu, Andreea Esca sau Lazarov cu mine, Cosmin Cernat, etc. (...) Uite, Bartoş mai e reuşit, dar în rest n-au mai apărut în anii 2000”.

Dan Negru a mărturisit şi că s-a întors pe băncile şcolii. şi nu în calitate de profesor, ci de student. El face un doctorat în ”Jurnalism”, la cei 47 de ani. ”M-am înscris la doctorat, la Jurnalism. Da, încă studiez. De ce nu?”

Urmăreşte întregul interviu aici!

Mai multe