Dana Rogoz, anunț dureros. Actrița e devastată de veste: "E mai greu decât mă așteptam"

25 august 2022   Lifestyle

Dana Rogoz se desparte cu ochii în lacrimi de fratele ei, care a decis să se mute în străinătate.Vestea a afectat întreaga familie. Actrița se întristează doar când se gândește la ruptura ce urmează să se producă.

“Nici nu știu cum să încep... Hai să întru direct în subiect: unul dintre frațîi mei, Radu, pleacă din țară fără bilet de întoarcere. Pentru o perioadă de timp, nu se știe cât de lungă, va locui împreună cu prietena lui în Lisabona. Și deși eu am fost întotdeauna cea care i-a încurajat să plece, având job-uri care le permit să lucreze de oriunde din lume, acum că se întâmplă.... ah... e mai greu decât mă așteptam. Sigur și fratelui meu îi e greu, deși nu o recunoaște. Dar și mie îmi e! Da, sună super egoist, îmi dau seama, dar gândul că fratele meu nu va mai fi în același oraș cu mine, că nu ne vom mai putea vedea așa, spontan, cum o făceam de câte ori aveam chef, mă întristează”, spune Dana Rogoz.

Actrița simte că nimic nu va mai fi la fel, chiar dacă de sărbători fratele și iubita lui vor veni, în vizită, în România.

“Am tot amânat să mă gândesc la acest moment, să analizez ce simt, deși știam că plecarea se apropie. Rațional - mă bucur foarte mult și știu că e cea mai bună decizie pentru ei. Emoțional - hmmm.... Și cumva am înțeles ce simt în momentul în care Vlad m-a întrebat: "Și când se întoarce Dodo?" De revenit, va reveni de sărbători prima oară. Dar știu de pe acum că aceste întoarceri în țară, în vacanțe sau în anumite weekenduri, vor fi o alergătură și o sforțare de a bifa câte o întâlnire cu fiecare dintre noi, cei din familie, cu prietenii lui, hai și o bere acolo, hai și o masă dincolo și hai cine mă duce înapoi la aeroport. Adică timpul ăla al nostru nu va mai fi niciodată la fel. Chiar și când ne vom vedea, va fi sub presiunea "reîntâlnirii perfecte".

Aseară ne-am văzut toți trei, frații, la cina de dinaintea plecării. Și am vorbit numai tâmpenii, așa cum facem de fiecare dată, fiind prea lași în a discuta în profunzime subiectul plecării. Nu i-am zis ce simt, că nu vreau să îl încarc și cu ale mele. Nu i-am zis nici că Vlad plânge de fiecare dată când își aduce aminte că Dodo pleacă.

Dar sper din suflet să le fie bine amândurora acolo, să se adapteze rapid, să își facă prieteni și ....să treacă repede timpul până la Crăciun”.

Mai multe