De ce a murit Mădălina

Când priveşti diavolul în ochi, aşa cum a zis Mircea Badea, există un tip de intuiţie că astea sunt momentele în care oamenii încep să înţeleagă mai puţin. Şi atunci să tacă mai mult. În faţa unui asemenea destin, la televizor discursurile sunt mai dramatice prin imbecilitate, decât drama în sine. Stă în obiceiul românului ca la priveghi cei din jur să devină în cele din urmă mai importanţi ca decedatul. Numai cine nu l-a auzit pe Gheorghe Gheorghiu zilele astea intrigat poate să-l mai aplaude vreodată. Că are 30 de ani de carieră şi a scos un album pe care nu-l vrea nimeni. Dan Bittman cum poate? Dar Marian Ionescu?

Când priveşti diavolul în ochi, aşa cum a zis Mircea Badea, există un tip de intuiţie că astea sunt momentele în care oamenii încep să înţeleagă mai puţin. Şi atunci să tacă mai mult. În faţa unui asemenea destin, la televizor discursurile sunt mai dramatice prin imbecilitate, decât drama în sine. Stă în obiceiul românului ca la priveghi cei din jur să devină în cele din urmă mai importanţi ca decedatul.

Numai cine nu l-a auzit pe Gheorghe Gheorghiu zilele astea intrigat poate să-l mai aplaude vreodată. Că are 30 de ani de carieră şi a scos un album pe care nu-l vrea nimeni. Dan Bittman cum poate? Dar Marian Ionescu? Să-i explice cineva că ce cântă el nu se mai ascultă de vreo 15 ani. Nu spun că e rău sau că e bine. Spun doar că aşa e lumea. Şi nici măcar nu e nedreaptă aici. Nedrept e când într-o asemenea dramă găseşti timp să aminteşti cum nu te mai bagă lumea în seama. Pentru a rezista în timp trebuie în prelabil să-l înţelegi. Cei care spun că Mădălina Manole s-a sinucis din cauza presei, că nu era băgată în seamă, vorbesc ca idee. Nu ca să spună ceva. În ultima vreme Mădălina a fost invitată de la Mihai Morar, Cătălin Măruţă şi Roxana Iliescu până la Horia Moculescu şi Dan Diaconescu. Ştiu colegi care o invitau la emisiuni şi refuza. Revista OK! urma să facă un material cu ea şi cu copilul. De joia trecută nu ne-a mai răspuns la telefon. Mădălina Manole era totuşi greu de ignorat.

Dar voi, cei care comentaţi isterici aici cum presa promovează falsele valori, aţi auzit de la Alice Năstase ce succes a avut revista Tango cu Mădălina pe copertă?! N-a avut. Nu s-a vândut. Revistele sunt vândute de presă. Dar cumpărate de voi. Voi cei care sunteţi înnebuniţi după Mădălina, când aţi ascultat ultima oară o melodie a ei?! Mă întorc la televiziuni. Un rol important în aflarea în treabă îl au zilele acestea psihologii. Exemplul cel mai expresiv este Georgeta Ghinea. Despre ea poţi spune că apare la televizor. Niciodată nu spune nimic. Ea doar apare. De când a murit Mădălina şi până acum am văzut-o la 3 emisiuni, cu 3 coafuri diferite. Vorbim despre decesul Mădălinei Manole? La ce oră trebuie să fiu? Aha! Ca să am timp să ajung şi la coafor. Mai banal ca discursul unui psiholog la televizor nu există nimic.

Vreunul dintre ei sau ele, coafaţi sau coafate frumos, au vorbit până acum despre existenţa unei boli suficient de exacte încât să fie uşor de identificat, plecând de la datele Mădălinei? De pildă psihoza maniaco-depresivă. E o boală în destinul căreia cei care o au se sinucid aparent inexplicabil. La Mădălina logica nu are un răspuns. Dar cred că are medicina. Psiholoagele coafate nu produc asemenea idei. Vorbesc cum vorbeşte Gheorghe Gheorghiu. Diferenţa o face coafura, care rezistă. Indiferent de subiect.