De ce se teme Adela Popescu de cea de a treia naştere: "Am nişte complicaţii"
Adela Popescu se teme de momentul în care va trebui să aducă pe lume cel de al treilea copil, iar asta datorită complicaţiilor pe care le are la coloană.
„Am început să am mari emoţii pentru naştere, pentru că, dacă la prima mi s-a părut că a fost complicat şi dureros, dar m-am gândit că a fost o întâmplare, la a doua m-am dus mult mai relaxată şi a fost chiar mai greu. Acum, a treia oară, am o certitudine că va fi foarte greu. Eu am nişte complicaţii la coloană, aşa că atunci când copilul coboară se aşază pe nişte terminaţii nervoase. Deci mie când îmi începe travaliul nu am doar durere pe contracţie, am o durere constantă, ca atunci când cineva îţi apasă pe măduvă, deci pe nervi, plus intensitatea de la contracţie. Durerea e foarte mare”, a mărturisit vedeta la Pro TV.
Prezentatoarea îşi face griji şi în privinţa protocolului pentru covid. „În primul rând, acum mă preocupă foarte tare care este chestia cu COVID-19. Nu atât că m-aş putea îmbolnăvi, cât că protocolul, în clipa în care te internezi şi eşti pozitivă, presupune să fii mutată la o maternitate de suport COVID. Asta înseamnă că naşti cu medicul de gardă şi n-ai voie să-ţi vezi copilul, nu ştiu dacă o săptămână sau două, ceea ce, cumva, nu e chiar o bucurie. De-asta am spus că ar fi ideal ca în ultimele două săptămâni, cel puţin, să mă cam izolez”, a mai spus Adela.