Doliu în formaţia Holograf

3 mai 2017   Lifestyle

Clăparul Mihai Coman, unul dintre cei mai vechi membri ai trupei, a încetat din viaţă, după o grea suferinţă.

Artistul, care a colaborat cu nume mari din muzica românească, precum Sfinx, Laura Stoica Band sau Ştefan Bănică Jr., suferea de cancer.

"Vine o zi, când totul se va sfârşi" sunt cuvintele cu care Mihai Coman şi-a luat rămas bun de la colegi şi prieteni, la vârsta de 62 de ani.

Cel care a anunţat dispariţia artistului a fost Dan Bittman, solistul trupei Holograf, pe pagina de Facebook a formaţiei:

"A murit Mihai Coman, colegul nostru, omul care a fost mai bine de douăzeci de ani alături de noi, mai întâi în studio, apoi pe scenă. O boală perfidă l-a luat nemeritat de repede dintre noi pe omul cu voce de aur şi suflet de copil. Dar Mihai va rămâne întotdeauna în inimile şi în cântecele noastre", este mesajul prin care este anunţat decesul artistului.

Alături de mesaj este postată şi melodia "Vine o zi" a trupei.

"Nu credeam că doare atât de tare... Mihai.. mergi cu Dumnezeu...", a mai scris Dan Bittman.

"În mintea noastră era că va reuşi să treacă peste acest moment dar, din păcate, nu a reuşit. În pofida faptului că a încercat tot ceea ce era omeneşte posibil, inclusiv un tratament experimental", a spus solistul pentru ProTV.

Mihai Coman suferea de cancer pulmonar cu metastaze la creier, iar apropiaţii spun că, deşi a fost diagnosticat târziu, nu a încetat să lupte cu boala.

"A suferit foarte mult. A fost depistat, din nefericire, puţin prea târziu. Am aflat că are cancer pulmonar cu metastaze la cap abia în ianuarie anul trecut, dar a luptat enorm", a confirmat Edi Petroşel.

Mihai Coman şi-a dedicat ultimii 20 de ani din viaţă trupei Holograf, pe scenă sau în studio. Multe dintre cele mai recente albume ale formaţiei au fost mixate şi remasterizate de el.

"E primul dintre noi care pleacă. Poate de aceea suntem cu toţii afectaţi. Era un om cu un suflet de copil. Un om mare cu suflet de copil", a adăugat îndurerat Dan Bittman.

Mai multe