Dorin Chioţea şi soţia sa, plimbări de vis şi degustări divine în Ardeal
Dacă e vară, e rost de vacanţă şi de descoperit locuri noi, pline de savoare. Asta pare să-şi fi spus matinalul de la TVR, care şi-a luat soţia într-un pelerinaj olfactiv şi gustativ în nordul ţării.
Primul popas a fost în salina Praid, unde Carmen şi Dorin Chioţea s-au delectat cu vinuri şi brânzeturi fine păstrate natural, în aerul rece al salinei.
"Transilvanian Ice Wine de la Crama Liliac stârneşte o furtună a simţurilor în acest loc magic. Un cupaj de Muscat Ottonel, Pinot Gris şi Neuburger - ciorchinii sunt culeşi când afară sunt cel mult minus 7°C - transformă strugurii în licoarea zeilor. Asta pentru că apa din boabe cristalizează natural izolând zahărul născut de iubirea dintre pământ şi soare. Degustat cu brânză de Praid chiar în Salina transilvană unde aceasta se maturează, dă senzaţia de amestec de nectar şi ambrozie. Răcoarea permanentă în care micro granulele de sare sunt dizolvate la o umiditate de 73% în aerul încremenit la 15.5°C oferă roţilor aurii, după două luni de îngemănare, o savoare unică. O parte dintre acestea sunt cufundate în vin câte trei minute, trei zile consecutiv, rezultând un gust fără egal. 80% din producţia de brânză e contractată în SUA, 90% din licoare merge în Europa de Vest", ne informează Dorin chiar pe pagina lui de Facebook.
Pentru ca experienţa să fie completă, cei doi au vizitat şi crama Liliac Winery.
"Tancuri din inox de până la 15 t sunt pregătite să primească pentru fermentaţie mai multe tipuri de must. Un proces cunoscut de milenii e perfecţionat de tehnologia ultramodernă pentru un rezultat de talie mondială", ne mai spune Dorin Chioţea.
După un scurt popas la Reghin, cuplul Chioţea a ajuns şi în inima munţilor, unde s-au oprit la o stână din judeţul Mureş.
Tot aici, pe lângă drama oierilor, Dorin a constatat şi drama economiei locale.
"600 kg de lână pură se degradează ireversibil în ţarcul lui Gheorghe Badea, aflat la stâna sa de la poalele Munţilor Călimani. În judeţul Mureş nu există centre de colectare, iar samsarii oferă la negru 20 bani/ kg pentru a prelua marfa. 400 de oi deţine acest cioban tradiţionalist care trăieşte din comerţul cu brânză, pe care o vinde ieftin (12 lei/ kg) în satele vecine."
Iată câteva cadre luate de-a lungul acestui "drum al vinului".