Cher (75), amintiri din copilărie: „Îmi legam talpa încălţărilor cu sfoară, mâncam câte o conservă pe săptămână...”
Când Madonna şi Jennifer Lopez de-abia gângureau sau nici măcar nu se născuseră, cea dintâi Zeiţă Pop îşi lansa deja cariera de un răsunător succes. Iar, la 75 de ani, continuă să facă ceea ce nici puştoaicele de 20 de ani nu reuşesc, vorba ei.
Pe 20 aprilie, Cher a împlinit 75 de ani. Greu de crezut, având în vedere că nicio imperfecţiune fizică nu-i dă de gol vârsta şi nici măcar pandemia n-a reuşit s-o încetinească din verva obişnuită. După anularea concertelor din Las Vegas, încă din martie anul trecut, artista s-a menţinut ocupată înregistrând piese noi, salvând elefanţi şi gorile de prin toate cotloanele mizere ale lumii şi fiind mai activă politic şi social ca niciodată. „Mă testez pentru COVID tot timpul”, ţine să le precizeze celor de la People. „Purtăm măşti, stăm la distanţă unii de alţii. Trebuie să am mare grijă de mama (n.r. care face 95 de ani în iunie), plus că şi eu am astm şi tot felul de alte probleme de sănătate...” În ciuda riscurilor la care ea şi familia ei sunt expuşi, Cher nu s-a închis în casă, dimpotrivă.
A înregistrat o melodie pentru campania lui Joe Biden, şi-a împrumutat vocea unui nou film pentru copii, Bobbleheads: The Movie, şi a reuşit să-l transfere pe bietul Kaavan, „cel mai însingurat elefant din lume”, dintr-o grădină zoologică din Pakistan, unde a stat ani de zile singur, într-un sanctuar din Cambodgia, în care şi-a făcut deja prieteni. Activistă înfocată şi co-fondatoarea organizaţiei non-profit Free The Wild, Cher încearcă s-o elibereze acum pe gorila Bua Noi dintr-o grădină zoologică aflată într-un mall thailandez. „Nu mă gândeam să am atâta activitate într-o perioadă în care nu susţin niciun concert. Dintr-o dată, m-am trezit făcând tot felul de lucruri. Nu le-am planificat, s-au întâmplat pur şi simplu.”
Întrebată dacă nu cumva multitudinea de operaţii estetice pe care şi le-a făcut i-a prelungit cariera şi, implicit, timpul petrecut în lumina reflectoarelor, deţinătoarea unui Oscar şi a trei Globuri de Aur a răspuns: „Nu te plăteşte nimeni doar ca să se uite la tine. Trebuie să faci ceva. Iar vocea mea sună mai bine ca niciodată acum. În plus, am muncit toată viaţa ca să-mi menţin trupul în formă. Sunt fete de 20 de ani care nu pot face ce fac eu!”, a spus lucrurilor pe nume singurul artist din istorie care s-a aflalt în topul Billboard timp de şase decenii consecutive.
Cherilyn Sarkisian, pe numele ei adevărat, a avut de mică o viaţă ca-n filme.
Copilărie în sărăcie
Mama ei, o fostă cântăreaţă, actriţă şi compozitoare de succes mediocru, s-a măritat de şapte ori cu cinci bărbaţi diferiţi. Georgia Holt (94) l-a întâlnit pe John Sarkisian, un şofer de tir atrăgător şi şarmant, dar mare dependent de droguri şi jocuri de noroc, în adolescenţă, când vindea gogoşi la Fresco. S-au căsătorit rapid în cadrul unei ceremonii din Reno, Nevada. „L-am părăsit a doua zi”, spune Georgia ferm, însă s-a lăsat apoi convinsă de John să mai stea cu el trei luni, ca să vadă cum e, timp în care a şi rămas însărcinată cu Cherilyn.
Divorţul părinţilor a avut loc când copila avea numai 10 luni, iar Cher n-a reuşit să-l cunoască pe tatăl ei decât la 11 ani. „Era extrem de fermecător, dar tare alunecos şi cu un trecut plin de ilegalităţi”, în timp ce mama ei era mămoasă, dar iute la mânie. „Mă mai lovea din când în când, că, deh, aşa se creşteau copiii în sud”, recunoaşte faimoasa ei fiică. În ciuda corecţiilor fizice primite, cântăreaţa n-are decât cuvinte de laudă la adresa mamei ei. „Era cel mai mare fan al meu. Îmi zicea că nu conta dislexia mea şi nici şcoala. Iar eu îi tot spuneam că nu desluşeam numerele, că îmi păreau nişte mâzgălituri, la care ea îmi replica: «Lasă că, atunci când o să fii mare, o să se ocupe altcineva de numere pentru tine».” Lucru greu de imaginat la acea vreme, când mama şi fiica de-abia supravieţuiau de pe-o zi pe alta.
De fapt, Holt a fost nevoită să o trimită pe Cher, la numai doi ani, într-un orfelinat timp de câteva săptămâni, din cauza sărăciei lucii în care trăiau. Iar experienţa, deşi temporară, a fost traumatizantă pentru amândouă. „Îmi era atât de ruşine de hainele mele!”, îşi aminteşte Cher în Vanity Fair. „Mergeam la şcoală cu talpa încălţărilor legată cu sfoară, mâncam câte o conservă de fasole pe săptămână...” Sătulă de notele proaste şi de frustrările acumulate în liceu din cauza dificultăţilor întâmpinate la învăţat, Cherilyn a renunţat la şcoală. „Nu-mi stătea mintea decât la cum voi deveni eu faimoasă şi ce rochii voi purta atunci, cu toate că n-aveam niciun talent anume şi nicio idee cum să reuşesc în showbiz”, a recunoscut diva.
Întâlnirea cu Bono
La 16 ani, s-a mutat la Los Angeles şi l-a întâlnit pe Salvatore „Sonny” Bono, un compozitor şi cântăreţ mediocru, cu 11 ani mai mare decât ea. Dată afară de colegii ei de apartament, care-i cereau banii de chirie la timp, s-a mutat la Bono acasă, unde a început să facă menajul. La scurt timp, cei doi au devenit iubiţi şi colaboratori, iar succesul nu i-a ocolit defel. Cu hitul I Got You Babe (1965) şi propriul show TV, Sonny şi Cher deveniseră cel mai faimos cuplu din entertaiment. Însă fericirea lor a fost de scurtă durată. „Nu-i ajungeau nici cinci femei!”, se plângea doamna Bono de infidelitatea lui. În plus, ea era cea talentată, cu voce, iar el doar încasa banii. „Am lucrat cot la cot timp de 11 ani şi n-am rămas cu nimic.”
De fapt, a ieşit chiar pe minus. „I-am mai dat 2 milioane peste toate câştigurile noastre. Am plătit până şi contractele pe care n-am mai apucat să le ducem la capăt împreună”, explică ea. Şi l-a urât pentru asta? Nu îndeajuns. „Noi doi am avut o relaţie tare ciudată!”, explică nostalgică. „În ziua divorţului, m-a apucat de mijloc, m-a tras tare spre el şi m-a sărutat apăsat. Dintr-un motiv necunosct nici mie, nu puteam să rămân supărată pe el, deşi eram plină de nervi.” La numai patru zile după pronunţarea divorţului, Cher era deja măritată cu starul rock Gregg Allman, iar, nouă zile după nuntă, depusese actele de divorţ din cauza dependenţei lui crunte de heroină şi alcool. „Era aşa drogat, încât nici n-a înţeles că-l părăsesc.”
A amânat totuşi despărţirea, odată ce descoperise că era însărcinată, însă nici măcar fiul lor, Eliah Blue (44), n-a reuşit să-i ţină mult timp împreună. „Era un bărbat special, un gentleman care se întâmpla să aibă o problemă cu drogurile. Dar încerca din răsputeri să se lase de ele. Într-o zi, când mergeam împreună spre clinica de reabilitare, i-am zis că mă săturasem să tot facem asta. Iar el mi-a răspuns: «Şi eu! Dar continui să o fac pentru tine.»” Dintre toţi iubiţii ei faimoşi, printre care s-au numărat Gene Simmons, Val Kilmer, Warren Beatty, Tommy Lee şi Tom Cruise, doar Gregg şi „Băiatul cu covrigii” i-au rămas în suflet. Ce-i drept, pe Cruise l-a inclus în topul celor mai buni cinci parteneri de sex pe care i-a avut vreodată, însă superstarul hollywoodian nu s-a comparat niciodată cu „Covrigarul”, pe care l-a numit „singura mare iubire din viaţa mea” şi care încă mai petrecere, an de an, Crăciunul acasă la ea.
Dragoste la prima vedere
În 1986, Cher îşi serba ziua de naştere într-un club, când l-a observat pe chipeşul Rob Camilletti - „Băiatul cu covrigii”, cum i-a spus ironic presa - la o masă alăturată cu prietenii lui. Ea împlinea 40 de ani, el avea de-abia 22, însă nimic n-a stat în calea fericirii lor: „L-am întâlnit în mai şi m-am îndrăgostit de el între Ziua Recunoştinţei şi Crăciun.” Când tipul care chiar lucra într-o covrigărie a însoţit-o pe actriţă pe covorul roşu de la Oscaruri, unde ea a primit statueta de aur pentru Moonstruck (1987), întreaga presă a pornit o campanie împotriva lui. Presiunea paparazzilor a atins cote maxime când fotograful Peter Brandt, de la tabloidul Star, campase chiar în faţa casei lor, după ce aflase că cei doi amorezi urmau să se căsătorească. Furios, Camilletti a distrus maşina fotografului şi camera lui foto, după care a fost scos din închisoare de celebra lui iubită, care i-a plătit cauţiunea de 2.000 de dolari. Însă lucrurile n-au mai fost niciodată la fel între ei, ajungând să se despartă în 1989.
„Bărbaţii nu sunt o necesitate”, spune ea just. „Sunt un lux. Ca desertul. Iar mie îmi place mult desertul...”, conchide artista. Starul care a declanşat moda iubiţilor mai tineri la Hollywood îşi aminteşte cum o sfătuia mama ei pe vremuri, când îşi încerca norocul în actorie: „Scumpo, tu ai nevoie de un bărbat bogat în viaţa ta!” Doar că diva i-a tăiat-o scurt: „Mamă, dar exact asta sunt eu!” Şi-avea dreptate.
Cher şi-a calculat întotdeauna următorul pas în carieră cu pragmatism. S-a repus, de multe ori, pe picioare cu ajutorul raţiunii şi tactului, nu cu istericale şi emoţie nestăpânită. Altfel cum să supravieţuiască tuturor eşecurilor profesionale? Pentru că, da, au existat destule. Ca-n 1978, când Warner Brothers i-a reziliat contractul, iar albumele ei erau pe ultimele locuri în topurile Billboard. Cum ar fi putut altfel să-şi părăsească soţul drogat şi, cu doi copii mici agăţaţi de ea, să semneze un nou contract, cu Casablanca Records, şi să se transforme peste noapte în diva disco?!
Diva disco
Sătulă de fiasco-ul muzical, a încercat cu disperare să cucerească Hollywoodul. Şi a reuşit să câştige un Glob de Aur şi o nominalizare la Oscar, cu rolul din Silkwood, apoi a dat lovitura cu hitul If I Could Turn Back Time (1989). Doar că tocmai atunci, în culmea succesului, ghinionul a lovit-o din nou. Artista s-a infectat cu virusul Epstein-Barr, la filmările pentru The Witches of Eastwick (1987), şi totul s-a oprit în loc. „N-am lucrat doi ani. Îngrozitor! Apoi a trebuit s-o iau iar de capăt în carieră!”
Cher e o contradicţie sublimă. A cunoscut falimentul şi sărăcia cruntă şi-apoi a ajuns să vândă 100 de milioane de albume în întreaga lume şi să strângă o avere de 360 de milioane de dolari. A avut adesea relaţii cu beţivi şi drogaţi, dar n-a căzut niciodată în patima alcoolului sau a heroinei. A trecut prin divorţuri, infidelităţi, dependenţele partenerilor şi ale fiului Elijah, schimbarea de sex a fiicei Chastity şi divergenţele cu propria mamă, dar nimeni şi nimic n-a îngenunchiat-o vreodată. Şi-a dorit o familie împlinită, însă maternitatea a pus-o în mare dificultate.
Primul ei copil, Chastity Bono, fetiţa drăguţă care-şi însoţea părinţii pe scena de la The Sonny & Cher Comedy Hour (1971), a devenit lesbiană în 1995, pentru ca, în 2008, să înceapă schimbarea de sex şi să se transforme în Chaz. De fiecare dată, mama lui a explodat, îl greşea pronumele în public, nu putea concepe să aibă un copil transsexual. „Să-ţi pierzi aşa copilul pe care l-ai avut 40 de ani...”, explică Cher. „Dar mi-am revenit între timp”, ne asigură cea care a devenit o mare susţinătoare a comunităţii LGBTQ şi-a fiului trans, devenit actor şi protagonist al mai multor reality show-uri. Situaţia e puţin diferită cu celălalt fiu al ei, Eliah Blue.
Maternitate cu probleme
Conceput cu cel de-al doilea soţ al ei, avidul consumator de droguri, artista a decis să-l trimită pe Elijah la internat încă de la 7 ani, pentru a nu fi martorul decăderii tatălui său. „M-am simţit abondonat”, a recunoscut cel care a devenit ulterior iubitul vedetelor Heather Graham, Nicole Richie şi Paris Hilton şi chitaristul trupelor Nine Inch Nails şi Thirty Seconds to Mars. Din păcate, Cher l-a îndepărat pe Allman şi nici măcar n-a reuşit să scape de ce se temea mai mult. La 11 ani, Elijah consuma deja droguri şi, întocmai ca tatăl lui, n-a reuşit să se lase de ele decât mulţi ani mai târziu. Dar, chiar şi aşa, relaţia cu mama lui nu s-a îmbunătăţit simţitor, în ciuda eforturilor lui de-a crea această aparenţă: „Ea e Cher, ce să nu-ţi placă la ea?!”
Chiar aşa, ce reproşuri îi putem aduce celei care, la 52 de ani, când a lansat piesa Believe (1998), a fost catalogată Cea mai în vârstă femeie care să aibă un hit nou?! Superlativele i se potrivesc mănuşă deschizătoarei de drumuri din showbiz. „Mă întrebaţi dacă mă tem cumva de îmbătrânire?”, spune retoric Zeiţa Pop. „Ba bine că nu!”, răspunde tot ea. „Câteodată mă şi întreb de ce mă aplaudă lumea pe scenă – că mai sunt în viaţă sau că mai încap încă în costumele mele?”, spune, cu umoru-i caracteristic, diva de 75 de ani.
Foto - Profimedia