Cum l-a îmblânzit Alejandra pe seducătorul Richard Gere: „Căsnicia chiar înseamnă ceva atunci când eşti implicat sufleteşte"

20 iunie 2020   Dosarele VIP

„Sunt cel mai fericit bărbat din univers!“, spunea după a treia nuntă. Şi cine-l poate contrazice pe superstarul hollywoodian care a devenit tată, pentru a treia oară, la 70 de ani, are o soţie cu 33 de ani mai tânără decât el şi a revenit în forţă pe micul ecran după trei decenii de absenţă?!

Cum să nu fiu fericit?“, insistă actorul să evidenţieze binecuvântările din viaţa lui. „Sunt însurat cu o femeie care meditează, e vegetariană, o mamă grozavă (...) şi găteşte minunat, face cele mai bune salate din lume!“ Cu siguranţă că cea de-a treia doamnă Gere are mai multe de oferit decât nişte salate frumos ornate, de-a reuşit să-l convingă pe fostul Don Juan de Hollywood că mariajul şi paternitatea – testate, de altfel, de el în trecut – îşi păstrează intact farmecul şi la cea de-a treia vârstă! Totuşi, nu-i prima dată când vedeta din American Gigolo (1980) îşi exprimă încântarea cu privire la însurătoare, considerând, în 1993, că nunta cu Cindy Crawford a fost „cea mai bună decizie din viaţa mea“. Aceleaşi sentimente înălţătoare le-a avut şi când a ajuns pentru a doua oară la altar, alături de Carey Lowell, iubita lui James Bond din Licence to Kill (1989):

„Căsnicia chiar înseamnă ceva atunci când eşti implicat sufleteşte.“ Nu numai că nu s-a lecuit de-a mai încerca să se lege pe veci de cineva, dar s-a şi grăbit să-şi încheie divorţul nr. 2 pentru a-şi oficializa relaţia cu cea de-a treia sa aleasă, în 2018. Şi, culmea!, după ce s-a iubit cu unele dintre cele mai frumoase şi mai mari vedete din showbiz-ul american (precum Kim Basinger, Priscila Presley, Diana Ross şi Uma Thurman, ca să menţionez numai câteva), Gere are acum toate şansele să rămână până la adânci bătrâneţi cu anonima Alejandra Silva (37). Şi asta nu (numai) pentru că veteranul de la Hollywood nu-şi mai poate face planuri cu bătaie prea lungă la cei 70 de ani ai lui, ci pentru că actuala lui parteneră îndeplineşte, de bună voie şi nesilită de nimeni, criteriile pe care niciuna dintre numeroasele femei din viaţa lui nu le-a îndeplinit vreodată.

În aproape toţi cei 50 de ani petrecuţi sub lumina reflectoarelor, actorul a pendulat neîncetat între petrecerile nebune, aventurile amoroase, scandalurile inerente şi spiritualitatea spre care aspiră acum mai mult ca oricând. Budist convins încă de la 20 şi ceva de ani, vedeta s-a împotrivit necontenit laturii sale sălbatice, neîmblânzite, însă fără mare succes în tinereţe. Debordând de senzualitate şi de-o îndrăzneală atât de binevenite pe marele ecran, dar prea greu de stăpânit în spatele camerelor de filmat (vezi accesele lui repetate de violenţă la adresa jurnaliştilor), Richard şi-a petrecut primii ani de celebritate consumând cocaină şi cucerind femei. Până şi-n liceu, când de-abia dacă-şi cunoştea potenţialul, s-a prezentat inexplicabil de încrezător la casting-ul pentru The King and I şi a pretins pe loc rolul principal. Şi, surprinzător până şi pentru el, l-a primit. „Era foarte sexual, un bărbat frumos, de care erau toţi îndrăgostiţi, şi femeile, şi bărbaţii“, a explicat regizorul Vincent Brann. „Flirta neîncetat...“, a adăugat un coleg de breaslă. „Iar femeile făceau, pur şi simplu, coadă la el“, a conchis acesta fără să dea nume.

Una dintre martorele întregii nebunii trăite de Richard în anii ’80 este Sylvia Martins, o pictoriţă braziliană superbă, care i-a fost iubită on&off timp de 7 ani şi care nu ezită să spună lucrurilor pe nume: „Avea tot timpul aventuri...“. Iar, după succesul filmului American Gigolo (1980), notorietatea şi infatuarea lui Gere explodaseră pur şi simplu. În 1982, s-a oferit să facă el castingul pentru un anumit rol din Breathless şi, drept urmare, şi-a petrecut trei zile în pat, dezbrăcat, vizionând actriţe franceze. A ales-o pe Valerie Kaprisk, de 19 ani, care, pe cât de fericită era că trecuse testul, pe atât de multe lacrimi a vărsat la încheierea filmărilor, când Richard a părăsit-o fără pic de remuşcări.

Lucrurile nu s-au schimbat prea mult pentru micul zeu de la Hollywood nici după ce a renunţat la droguri şi alcool: „Rămăsese la fel de enervant, de încrezut şi de exhibiţionist ca înainte“, a dezvăluit Sylvia. Singura dovadă remarcabilă de omenie de care-a fost în stare Gere s-a petrecut ani mai târziu, când i-a oferit casa pe care o avea în Westchester fashion icon-ului Tina Chow, o fostă iubită care se îmbolnăvise de SIDA şi care avea nevoie de un loc retras în care să se recupereze. Din păcate, gestul lui n-a contribuit îndeajuns la însănătoşirea ei şi Tina şi-a dat ultima suflare în 1992. Sincer îndurerat, Richard a participat la înmormântare, dar nici măcar acolo n-a scăpat de criticile care se înteţeau la adresa lui, mulţi catalogând drept egocentrist discursul starulului: „Eu am iubit-o...“ Conştient de drumul autodistructiv pe care-l parcurgea, Gere îşi punea tot mai mult speranţa salvării sale în budism. Doar că Pretty Woman (1990) – unul dintre cele mai de succes filme ale anilor ’90 – îl propulsase pe Richard printre A-listerii de la Hollywood şi, cum era şi de aşteptat, admiratoarele lui deveniseră mai numeroase şi mai insistente.

Printre ele s-a nimerit şi Cindy Crawford, care l-a întâlnit pe actor în 1988, în casa fotografului Herb Ritts. Deloc surprinzător, atracţia dintre cele două sex-simboluri era aproape electrizantă. Păcat că n-a existat şi sincronizare între ei! La 39 de ani, cât avea el când s-au întâlnit, actorul era tot mai atras de stilul de viaţă budist, iar ea, o protestantă nepracticantă de 22 de ani, cu o carieră de model într-o ascensiune fulminantă, de-abia aştepta să se bucure de tot ceea ce avea să-i ofere viaţa. Cu toate astea, educaţia tradiţională primită de ea şi firea ei romantică şi-au spus cuvântul. După câţiva ani de idilă, Cindy i-a dat un ultimatum iubitului ei. Iar el s-a conformat. „Îmi doream o nuntă mare şi fastuoasă, motiv pentru care îl tot întrebam când ne căsătorim...“, a recunoscut fostul topmodel. Şi şi-au unit destinele pe repede-înainte, parcă în ciuda a tot şi toate. Au închiriat un avion până în Las Vegas, pe 12 decembrie 1991, şi s-au căsătorit cu verighete făcute din staniol şi nici urmă de rochie de mireasă. După ce că mireasa n-a avut parte de ceremonia romantică la care visa de mică, nici luna de miere petrecută în India n-a fost pe placul ei. De fapt, nimic nu mai era pe placul lor... Întorşi în L.A., proaspăt însurăţeii au început să-şi caute o casă împreună. Vorba vine „împreună“, pentru că programul lor aglomerat nu le permitea să vizioneze proprietăţi decât separat. Într-un final, în mai 1993, au căzut de acord asupra unei vile de aproape 5 milioane de dolari, însă, până să fie gata renovarea ei, căsnicia lor dădea deja semne de prăbuşire.

Şi nu atât zvonurile despre homosexualitatea lor îi îndepărtau unul de altul, cât diferenţa de vârstă şi de mentalitate dintre ei îşi spunea cuvântul. Amândoi de-o frumuseţe incontestabilă, soţii Gere erau consideraţi gay pentru simplul motiv că el tocmai interpretase rolul unui coregraf homosexual în And the Band Played On şi fusese oricum unul dintre primii actori de la Hollywood care îndrăznise să joace un asemenea rol (în Bent - 1979), iar ea de-abia pozase alături de lesbiana K.D. Lang în Vogue. Într-un gest disperat de a-şi spăla imaginea, au căzut de acord, în 1994, să cheltuiască 30.000 de dolari pe o pagină de reclamă în publicaţia londoneză The Times şi să transmită un mesaj clar: „Ne-am căsătorit pentru că ne iubim. Suntem heterosexuali şi monogami!. Şi, dacă începuseră anul în forţă, ei bine, l-au sfârşit amândoi la pământ. Nici nu-şi încheiaseră bine dubioasa campanie de autopromovare, că Richard a şi primit lovitura de graţie

Aflase că soţia lui se întâlnea pe ascuns cu un fost iubit şi model, actual om de afaceri şi soţ al lui Crawford, Rande Gerber. Cu toate că propria fidelitate îi era pusă la îndoială (din cauza relaţiei apropiate cu Julia Roberts, partenera lui din Pretty Woman şi Runaway Bride), Gere a ales să joace atunci cartea moralităţii şi i-a pus în vedere lui Cindy că nimic nu-l mai împiedica din a călca şi el strâmb. Divorţul celui mai sexy cuplu al anului 1993 n-a trecut fără să lase urmări adânci asupra celor doi. După ce s-a căsătorit cu Rande, Cindy a rupt complet legătura cu fostul soţ. („Suntem ca doi străini“, spunea recent), iar Richard n-a mai vrut să audă de însurătoare timp de 7 ani. În ceea ce priveşte relaţia lui cu următoarea soţie, Corey Lowell, divorţul (intentat în 2013 şi finalizat în 2016) a reuşit să stârnească mai mult interes decât întregul lor mariaj de 11 ani. Richard şi Corey şi-au petrecut nu mai puţin de trei ani în sala de judecată, luptându-se pe averea lui de 120 de milioane de dolari. Nici măcar custodia copilului lor, Homer James Jigme Gere (20), nu a fost un subiect atât de încins ca proprietăţile actorului. Nu-i de mirare că Gere s-a prezentat o dată la tribunal plesnind de nervi şi că l-a trimis, în mod brutal, la plimbare pe unul dintre fotografii de serviciu cu umbrela sa!

Presa americană l-a ridiculizat atunci pe cel mai cunoscut budist de la Hollywood, prieten apropiat de-ai lui Dalai Lama, care uitase brusc ce înseamnă să fii zen. Şi, dacă-n timpul zilei, Gere îşi apăra cu ardoare averea, serile şi le petrecerea invariabil în braţele unor femei superbe.

În 2014, a avut o relaţie de jumătate de an cu vedeta TV Padma Lakshmi, după care a întâlnit-o pe cea care avea să-i schimbe cu totul şi pentru totdeauna viaţa. „Un prieten ne-a făcut cunoştinţă“, a declarat Alejandra Silva pentru Hello!. „Ne-am uitat unul la altul toată seara şi am simţit amândoi legătura specială dintre noi“, a continuat doamna Gere, făcând referire la prima lor întâlnire, petrecută în hotelul Villa Treville, din Positano, Italia, deţinut chiar de familia frumoasei spanioloaice. Doar că reputaţia lui de Don Juan a primat în faţa „fluturaşilor“ pe care i-a simţit Alejandra atunci. În plus, erau amândoi implicaţi până peste cap în câte un divorţ complicat. Ca să nu mai vorbim de diferenţa de vârstă de 33 de ani dintre ei, de naţionalitate şi de ţara în care locuiau! Totuşi, starul din Pretty Woman nu s-a descurajat. Dacă n-a reuşit să o convingă pe loc pe Alejandra să iasă cu el în oraş, a insistat, săptămâni în şir, trimiţându-i buchete superbe de flori şi bileţele romantice. Iar la unul dintre ele a răspuns, într-un final, frumoasa activistă. „Eram pierdută când l-am întâlnit. El a dat un nou sens vieţii mele“, povesteşte Alejandra despre trecerea de la divorţul îndelungat şi dureros de multimilionarul Govind Friedland, cu care fusese căsătorită 8 ani şi cu care are un băiat, pe Albert (8), la povestea de dragoste pe care-o trăieşte în prezent. „Am găsit viaţa liniştită şi fericită pe care mi-am dorit-o dintotdeauna“, i-a răspuns pe măsură faimosul ei soţ. Cine s-ar fi gândit că un seducător inveterat ca el îşi va găsi vreodată perechea?!

Din toate informaţiile făcute publice până acum, Alejandra pare partenera ideală. S-a convertit la budism de dragul lui, a fost de-acord cu o nuntă indiană (spre deosebire de Cindy Crawford, care a strâmbat din nas chiar şi la o biată lună de miere petrecută în India) şi a acceptat să-i facă imediat copii celui care, fie vorba între noi, numai nu întinereşte.

Doamna Gere a anunţat prima sarcină postând pe Instagram o fotografie cu Dalai Lama binecuvântându-i fătul, după care, la numai nouă luni de la naştere, a confirmat că era din nou gravidă. Iar, pe 23 aprilie, micuţul Alexander (1) a primit un frăţior, care întregeşte perfect familia. Cu trei fii şi trei mariaje la activ, Richard se poate considera un om împlinit! Meditează zilnic, mai bifează câte un proiect profesional, dar numai dacă are chef sau nevoie de cash (ca serialul Mother Father Son, din 2019), şi devorează salatele soţiei.

O mai şti să gătească şi altceva Alejandra? Ha, de parcă ar avea nevoie! Silva provine dintr-o familie foarte bogată din Spania - tatăl ei, Ignacio Silva Botas, fiind fostul vice-preşedinte al clubului de fotbal Real Madrid -, s-a născut în puf şi continuă să trăiască într-un răsfăţ total. Soţul îi compune cântece de dragoste în fiecare zi şi o întreabă neîncetat cum o poate ferici. O, Doamne! Şi cireaşa de pe tortul deja excesiv de însiropat este activitatea de bază a cuplului VIP – el încearcă din răsputeri să conserve cultura tibetană, iar ea se luptă zi şi noapte cu sărăcia din ţara ei natală. Ce înduioşător! Şi complet neaşteptat din partea starului egoist de altădată, nu-i aşa? „Sunt însurat cu o femeie frumoasă“, se mândrea el de curând, „care e şi deşteaptă, sensibilă, devotată celor nevoiaşi, distractivă, răbdătoare şi care ştie să ierte atunci când e cazul!...“ Sperăm, spre binele lui, să nu fie prea multe astfel de cazuri!

Mai multe