Marea iubire dintre Gică Petrescu şi Cezarina Moldoveanu, femeia din spatele trubadurului. "Părinţii lui nu au vrut-o pentru că era divorţată!"

Despre îndelungata carieră a lui Gică Petrescu, care a plecat dintre noi pe 18 iunie 2006, s-au scris multe.

Parte din succesul lui întins pe atâtea decenii a fost şi firea lui disciplinată, care s-a ţinut departe de excese. Dar a mai fost ceva. Cineva, de fapt: femeia de lângă el, Cezarina Moldoveanu, soţia care i-a stat alături până la ultima suflare. Iar povestea lor de iubire este una dintre cele mai frumoase din muzica românească. Asta deşi lucrurile nu au fost chiar simple de la început.

Născut pe 2 aprilie 1915, Gică a fost fiul unui funcţionar poştal care cânta la vioară şi avea studii la Geneva, în vreme ce mama lui avea studii de pian şi petrecuse mai mulţi ani în Franţa. Aşa se face că lecţiile de pian şi limba franceză, dar şi disciplina de viaţă i-au fost insuflate de părinţi încă din copilărie. Însă toate acestea au venit la pachet şi cu alte aşteptări din partea lor în privinţa vieţii lui personale. Gică Petrescu a întâlnit-o pe Cezarina Moldoveanu la Teatrul de Revistă.

El avea deja 35 de ani şi se bucura de atenţia femeilor, însă frumuseţea Cezarinei l-a cucerit iremediabil. Asta în ciuda opoziţiei tatălui său, care nu îşi dorea în familia lor o femeie divorţată, aşa cum era Cezarina. Trecutul ei a fost considerat la început scandalos de către familia Petrescu: Cezarina fusese căsătorită cu fostul prefect al Bucureştiului Pichi Vasiliu, condamnat la moarte şi executat alături de mareşalul Antonescu.

Ulterior, ea a renunţat la ambiţiile de a deveni medic, alegând surprinzător o carieră la Teatrul de Revistă - aceste opţiuni făcându-l pe tatăl lui Gică să creadă că era vorba despre o femeie oportunistă, care căutase mereu luxul şi care intrase la Revistă cu acelaşi scop: acela de a vâna bărbaţi cu bani. Disperat, încercând să schimbe intenţiile fiului său, Petrescu Senior chiar îi sugerase o altă femeie potrivită pentru el - pe soprana Iolanda Mărculescu. Dar ce folos, dacă fiul hotărâse deja în inima lui ce îşi doreşte?

"În absenţa Cezarinei, intram în cabina ei şi-mi dădeam frâu liber imaginaţiei, închipuindu-mi-o în braţele mele, respirându-i parfumul îmbătător", povestea romanticul artist. Şi cât de tare se înşela tatăl artistului în privinţa ei. Pentru că viaţa avea să arate că iubirea lor a însemnat o comuniune pe toate planurile. Curând, cei doi au ajuns să formeze nu doar un cuplu solid, ci şi o echipă redutabilă.

Ea îi scria texte, se ocupa de repertoriul şi contactele artistice ale lui Gică Petrescu, dar şi de garderoba şi aspectul lui fizic: chiar ea era cea care îi vopsea părul. Practic, de dragul lui şi pentru a-i consolida cariera, Cezarina, care fusese una dintre cele mai frumoase femei ale Teatrului de Revistă, s-a pus pe locul doi.

În 1955, tatăl lui Gică Petrescu, care era deja de mai multă vreme imobilizat la pat, s-a stins din viaţă. Mama lui decedase şi ea de mai multă vreme, astfel că artistul s-a simţit mai liber ca oricând să-şi urmeze inima şi chiar în acel an s-a însurat cu Cezarina la ofiţerul stării civile din Piaţa Amzei.

Iar dedicaţia ei totală pentru soţ a avut ca răspuns dependenţa lui totală de ea. "El nu mergea nicăieri fără ea", povestea muzicologul Viorel Cosma, citat de Dilema Veche. De altfel, se ştia că Gică era un om extrem de timid, iar ea era singura femeie care îi îmbrăţişase complet spaţiul intim.

"Erau nedespărţiţi şi, dacă mă întrebaţi, părerea mea e că ea îi era superioară lui Gică. Dar s-au iubit foarte mult", a mai spus Viorel Cosma. Căsnicia lor a durat 34 de ani, până în 1989, anul în care mult iubita soţie a lui Gică s-a stins din viaţă.

Dispariţia lui l-a afectat profund - artistul nu a mai fost niciodată la fel. Şi, de fapt, criticii de muzică şi apropiaţii spun că odată cu moartea soţiei s-a încheiat şi cariera lui. "Târziu după moartea ei am descoperit într-un scrin un carneţel în care îşi notase, de-a lungul anilor, toate evenimentele legate de cariera mea până în cele mai mici detalii. O vreme, ori de câte ori cântam în public, îi căutam privirea în sală, dar nu mai exista decât adânc îngropată în sufletul meu", spunea artistul.