Putin, singur împotriva tuturor! Destinul întortocheat al liderului ce ține o planetă întreagă în șah

La cei 70 de ani abia împliniţi, liderul de la Kremlin se încordează pentru o ultimă demonstraţie de forţă, deşi e izolat, irațional și se teme pentru sănătatea sa.

Pe 7 octombrie, Vladimir Putin s-a trezit binedispus că poate sărbători „en fanfare“ cei 70 de ani. S-a uitat în jur şi şi-a spus că el e adevăratul eroul al Revoluţiei ruse şi singurul care a readus gloria Federaţiei, prin anexarea mult râvnitelor provincii ucrainene: Zaporojie, Herson, Doneţk şi Luhansk.

Visul ce atâta l-a visat, pofta ce atâta a poftit-o! Iar imnul Rusiei sună mult mai flatant decât banalul „La mulţi ani!“! Cu atât mai mult într-un an în care a dat artificiile de pe cerul Moscovei pe bombele trimise pe teritoriul ucrainean şi, în loc de lumânările de pe tort, ameninţă să aprindă fitilul bombei nucleare. Desigur, relatările generalilor săi, cosmetizate în prealabil pentru a-i ascunde eşecurile din teren ale Armatei Roşii, îi lasă răgazul de-a visa în continuare. Că e atotputernic şi de temut. Că a intrat în legendă. Şi, ce-i drept, cărţile de istorie nu vor avea cum să-l omită, epoca Putin fiind mult prea stufoasă, controversată şi generatoare de graniţe noi.

Visa să devină spion

Încă de la început, povestea vieţii lui a avut aura unei epopei. Căci, potrivit biografiei oficiale, Vladimir Vladimirovici Putin este un rus „pur-sânge“, născut la Leningrad (actualul Sankt Petersburg) într-o familie săracă, cu o mamă muncitoare în fabrică, un tată militar pe un submarin sovietic şi un bunic patern fost bucătar al lui Vladimir Lenin şi al lui Iosif Stalin. În realitate, însă, Putin s-a născut în Metekhi, în Georgia sovietică, într-o familie disfuncţională, şi şi-a ajustat biografia pentru a fi admis în KGB.

Cum altfel, de vreme ce tatăl lui erau un fost spion rus, trecut în război partea hitleriştilor, deviant şi agresiv?! Aşa l-au cunoscut şi bunicii lui Vladimir, atunci când a făcut scandal cu furca în mână la poarta lor, iar fata lor, care nu l-ar fi lăsat să intre în curte, s-a ales cu un ochi scos. Rudele fetei l-au obligat s-o ia aşa de nevastă, dacă nu vrea să ajungă la închisoare. Iar aceasta avea să fie mama lui Vladimir Putin – ce-i drept, părăsită apoi de soţ după moartea primilor doi copii (Albert, puţin după naştere, şi Viktor, decedat la 2 ani de difterie şi de foame) şi când rămăsese însărcinată a treia oară. Cândva pe la vârsta de 9 ani, fiul lor supravieţuitor, Vladimir, a fost trimis în Rusia la rudele mamei, unde a trăit într-o mare sărăcie.

Chiar şi povestea cu judo, sport pe care el susţine că l-a practicat din gimnaziu, a fost mai curând o soluţie disperată de-a supravieţui bătăilor din cartier. Şi, deşi mic de statură, a ajuns ca, la 18 ani, să aibă centura neagră și să ocupe locul trei în competiția națională de juniori. Despre asta, dar şi despre cenuşiul anilor copilăriei, Vladimir Putin a vorbit într-un volum biografic numit „Ot Pervogo Litsa“(„La persoana întâi“), în care povestea şi cum, pe la 16 ani, voia să se facă spion după ce intrase în sediul poliției politice KGB, cea mai înaltă clădire din Leningrad, şi întrebase cum ar putea să ajungă să lucreze acolo. Ei bine, trebuia să aibă stagiul militar satisfăcut şi o diplomă în Drept. Şi, cumva, în anii tinereţii, chipurile după absolvirea Facultății de Drept, la secţia Drept Internaţional (lucru incert, căci a fost înscris pe considerente sportive, fiind protajat de antrenorul lui, un om influent cu activităţi dubioase), a fost recrutat de KGB în serviciul de contraspionaj.

Cardinalul gri

În paralel cu formarea sa în cadrul KGB, Vladimir se insinuase, tot pe căi obscure, cu carnetul de membru al partidului comunist în mână, pe lângă Anatoli Sobciak, profesor la Drept. Numai că, pentru moment, era dedicat carierei sale de agent, fiind însărcinat cu filajul unor cetățeni străini. Apoi, timp de cinci ani (1985-1990) a fost detaşat la Dresda, pe atunci inclusă în fosta RDG. Aceia au fost şi anii în care a devenit tatăl a două fete, Ekaterina şi Maria, ambele născute şi crescute la Dresda, după ce, în 1983, a luat-o de soţie pe Liudmila Șkrebneva, o frumoasă stewardesă blondă, absolventă de filologie şi vorbitoare de germană, franceză şi spaniolă. Aşa se explică de ce, în timpul ascensiunii lui politice, le-a ţinut acolo sub identități false şi sub paza unui fost ofiţer Stasi. Asta deşi, în decembrie 1989, la căderea blocului comunist şi distrugerea Zidului Berlinului, Putin a fost primul care a solicitat protecţie din partea Armatei Roșii. Spre dezamăgirea lui, la celălalt capăt al firului i s-a spus: „Nu putem face nimic fără ordine. Moscova e tăcută“. Peste ani, el avea să-i reproşeze lui Mihail Gorbaciov lipsa de ripostă şi dezmembrarea colosului sovietic.

În haosul creat de schimbarea sistemului, Putin a părăsit KGB-ul şi a revenit pe lângă Sobciak, devenit primul primar democrat al Leningradului şi care i-a oferit un post de consilier. Învăţând repede mersul lucrurilor şi profitând de oportunităţile create de tranziţia la capitalismul de tip rusesc, el şi-a câştigat porecla de „Cardinalul Gri“ şi era considerat „omul la care trebuie să apelezi dacă doreşti ca lucrurile să fie rezolvate“.

Era doar prima treaptă pe care Putin o urca în cariera lui politică, extinzându-şi influenţa în zona comerţului cu resurse naturale, pe care le-a vândut străinilor în baza programului „Petrol contra hrană“ – în realitate banii ajungând în buzunarele interpuşilor. O nimica toată, „doar“ 100 de milioane de dolari! Afacerea a generat un scandal uriaş, care a dus la anchetarea lui Putin pentru acordarea preferenţială a licenţelor, dar spatele lui era protejat de cei pe care a avut grijă să şi-i facă din timp prieteni. Anume acei afacerişti care au profitat de crizele politice din anii ’90 şi de haosul privatizărilor în masă, acumulând averi impresionante din domeniul energetic, bancar, cel al construcţiilor şi cel al telecomunicaţiilor. Aceiaşi pe care azi îi numim „oligarhii lui Putin“.

Împăratul Roşu

Ascensiunea în guvernul rus a început odată cu cele cinci atacuri de cord suferite de fostul preşedintele Boris Elţîn. Acesta, aflat în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile după fiecare atac, hotărâse să numească alt prim-ministru, al patrulea în patru luni. De ce îi schimba atât de des? Pentru că oponenţii îl obligau să aleagă candidaţi pe care nu îi agrea, iar Elţîn încerca să găsească un succesor pe placul său. Între timp, Putin intrase pe radarul Kremlinului, reintegrat în structurile serviciilor secrete FSB, un organism ce înlocuia fostul KGB, şi după ce a devenit omul lui de încredere, Elţîn l-a numit, în 1999, premier. Mai mult, era anunţat ca „viitorul preşedinte al Rusiei“, deşi tabăra adversă îl pregătea pe Evgheni Primakov, un tip uns cu toate alifiile şi care era „prietenul tuturor“, de la Madeleine Albright la Saddam Hussein. Pentru a evita alegerile şi a-şi asigura o retragere convenabilă, pe fondul nemulţumirilor apărute odată cu războiul din Cecenia, Elţîn a demisionat, lăsându-l în locul lui pe Vladimir.

La 47 de ani, având sprijinul acoliţilor din industria energetică, dar fiindu-i încă ostili vechii oligarhi ai lui Elţîn, Putin şi-a plătit mai întâi datoria faţă de predecesorul său, acordându-i lui Boris Elţîn imunitate deplină şi pe viaţă, şi apoi decretând garantarea a trei mari libertăţi: de proprietate, de exprimare şi libertatea mass-media. Dar libertatea de proprietate înlesnea, de fapt, mişcările necontrolate din afaceri, din care s-au adunat averi uriașe şi din care Putin taxa jumătate din profit – motiv pentru care se crede că este cel mai bogat om al planetei. Iar libertatea mass-media şi de exprimare era doar formală, căci nicio informaţie nu trebuia să scape filtrului Kremlinului (vezi şi tragedia submarinului Kursk), iar opoziţia trebuia să fie „tăcută“. Asta până când Boris Berezovski, fosta„eminenţă gri“ a Kremlinului, a început să-l critice pe noul preşedinte, fiind silit să ceară azil politic în Marea Britanie în 2003. Zece ani mai târziu era găsit spânzurat în reşedinţa sa din Ascot, cel mai probabil în urma unui asasinat mascat ca sinucidere. Şi de aceeaşi soartă au avut parte toţi oponenţii lui Putin, de la Anna Politkovskaia şi Aleksandr Litvinenko, până la Viktor Iuşcenko şi Alexei Navalnîi.

După primele două mandate consecutive, nemaiavând dreptul constituţional să candideze la preşedinţie, Putin a făcut o jumătate de pas în spate, manipulând lucrurile în aşa fel încât în locul său să ajungă omul lui de încredere, Dmitri Medvedev, prin intermediul căruia tot el dirija politica, din postura de premier. Şi, după patru ani de tandem cu preşedintele-marionetă, a revenit pentru al treilea mandat, mărit de la patru la şase ani. Succesul i-a retrezit poftele imperialiste şi, încurajat de ideea că va sta alţi 12 ani la cârma Rusiei, avea planuri mari de reîntregire până în 2024: deja, în 2014, trupele ruse intrau pe teritoriul Ucrainei şi, după protestele Euromaidan şi îndepărtarea preşedintelui Viktor Ianukovici, luau ca pradă Crimeea, anexată forţat în urma unui referendum. Iar al patrulea mandat, început în 2018, a fost sărbătorit cu inaugurarea podului Kerci, spre Crimeea. Şi, inflamând constant spiritele pro-ruse din autoproclamatele Republici Populare Doneţk și Luhansk, Putin şi-a asigurat pretextul noii invazii din februarie 2022 şi anexarea recentă a celor patru provincii: Zaporojie, Herson, Doneţk şi Luhansk. În ciuda nostalgiei evidente, el spune că nu urmăreşte restabilirea Uniunii Sovietice. „URSS a dispărut, trecutul nu mai poate fi adus înapoi. Şi Rusia nu are nevoie de asta azi, nu aspirăm la acest lucru“.

Noua familie

Odată cu noua magnitudine a forţei sale politice, Putin şi-a ajustat şi relaţiile de familie. Astfel, prin 2013, i-a cerut oficial divorţul Liudmiliei, după 30 de ani de căsnicie, dând frâu liber pasiunii pe care o nutrea din 2008 pentru mult mai tânăra Alina Kabaeva, multiplă campioană mondială şi olimpică la gimnastică ritmică.

Descrisă drept „cea mai flexibilă femeie din Rusia“, Kabaeva a pozat odată nud, înfășurată doar într-o blană, pentru o revistă pentru bărbați. Însă Putin voia să fie doar a lui! Prin 2013, se zvonea că s-ar fi cununat ortodox cu ea, iar prin 2015 ar fi devenit tatăl a două gemene, născute lângă Lugano, în Elveția – unde el i-a asigurat ei un trai de divă. Se presupune că ar mai exista şi un al treilea copil, până la apariţia celui de-al patrulea, de anul acesta, când Kabaeva a născut o fetiţă. Obligată de restricţiile internaţionale impuse ruşilor după invazia din Ucraina, Kabaeva s-ar fi întors o vreme la Moscova şi ar fi devenit proprietara a două case în Turcia: una în Istanbul, iar alta în Antalya. Se spune că una dintre ele ar fi un dar de la Vladimir, ca s-o îmbuneze după ce, aflând de ultima sarcină, i-a cerut să avorteze, având în vedere riscurile la care s-a supus dând naştere la 39 de ani.

Pe lângă cele două fiice ajunse la vârsta maturităţii şi cei patru presupuşi copii cu Alina, Putin ar mai avea o fiică dintr-o relaţie pasageră cu Svetlana Krivonogik, transformată peste noapte din menajeră în femeie de afaceri rezidentă în Monte Carlo.

Declinul

După ce a petrecut aproape trei ani izolat în reședințele sale din Moscova și Soci (acel vestit palat de un miliard de euro de la Marea Neagră), Putin a ieşit din pandemia de Covid-19 complet schimbat. La nivel fizic, operaţiile estetice realizate de chirurgul care l-a întinerit şi pe amicul Silvio Berlusconi par să-şi menţină efectul, deşi, în ultimul an, l-am văzut cu faţa palidă şi umflată şi buzele mai subţiate. Apoi, el, care făcea judo, hochei, călărie şi vânătoare, a fost văzut şchiopătând în câteva ocazii, are mâinile şi gâtul umflate şi a fost vizitat de cel puțin 35 de ori de un oncolog, în ultimii patru ani, potrivit site-ului de opoziție Proyekt. Ba ar fi recurs şi la băi de sânge din coarnele renilor tineri, un tratament recomandat de generalul Șoigu.

Ca psihic, Putin nu mai e omul fără reacţii şi grimase, ci e predispus la explozii nervoase sau râs necontrolat. Şi, fie că e ipohondru, fie că nu vrea să fie observat în detaliu, obişnuieşte să-şi ţină partenerii de discuţie la mare distanţă (vezi tratativele cu Emmanuel Macron de la Moscova, care au generat meme-uri pe internet).

Preocupat să nu fie trădat, „ţarul“ şi-a micşorat numărul de consilieri şi nu mai informează pe nimeni despre planurile sale. Şi, deși își păstrează un sprijin larg printre oligarhi, în ciuda sancţiunilor occidentale, există sentimentul că regimul lui a intrat în etapa finală, mai ales după ordinul de mobilizare a rezerviştilor din armată şi după ameninţarea cu bomba nucleară.

Faptul că liderul chinez Xi Jinping nu susţine anexarea provinciilor ucrainene şi că preşedintele turc Recep Erdogan nu mai acceptă sistemul de plată cu carduri MIR sunt deja semnale că aliaţii bat în retragere. Doar vasalul bielorus, Alexandr Lukaşenko, îi mai cântă-n strună. Iar Putin, în ciuda spectacolului însufleţit de la poalele zidului Kremlinului, cu Catedrala Sfântul Vasile pe fundal, rămâne singurul care desface şampania, în timp ce, cu câteva lacrimi lăsate teatral să-i cadă pe obraz, le spune „Bine ați venit acasă!“ locuitorilor din teritoriile ucrainene anexate, întorşi „în patria lor istorică“.

Foto: Getty și Profimedia