Triunghiuri amoroase care au zguduit Hollywood-ul: Când Meg Ryan l-a înşelat pe Dennis Quaid cu Russell Crowe

23 septembrie 2020   Dosarele VIP

De-a lungul timpului, aceste scandaluri au ţinut prima pagină a tabloidelor, au sfâşiat inimi celebre şi au sfărâmat poveşti de iubire care păreau atât de frumoase

Meg Ryan era căsătorită de nouă ani cu Dennis Quaid (foto jos) atunci când, spre şocul marelui public, a călcat strâmb. Ea şi Dennis alcătuiau unul dintre cele mai frumoase cupluri ale Hollywood-ului acelor ani şi povestea lor avea farmec: se căsătoriseră chiar de Valentine's Day, pe 14 februarie 1991, un an mai târziu devenind părinţii unui băiat, Jack. Lucrurile au fost scăpate, însă, de sub control, atunci când Meg a plecat în Ecuador în anul 2000 că să filmeze pentru pelicula Proof of Life, alături de... Russell Crowe. Prezenţa lui pe platourile de filmare a transformat filmul pentru Meg în... Proof of Infidelity.

Tabloidele au aflat destul de repede că Meg îşi înşela soţul cu Russell. Iar asta a fost o grea lovitură de imagine pentru Meg: cea care pentru mulţi era America's Sweetheart devenise o infidelă căreia nu-i păsa de familia sa. Înfuriat la culme, Quaid a înaintat imediat actele de divorţ, în vreme ce Meg s-a grăbit să dea replica în revista InStyle, declarând atunci că şi Dennis îi fusese infidel. Divorţul lor a fost finalizat în 2001, Crowe şi Ryan s-au despărţit în cele din urmă, iar filmul lor, Proof of Life, nu a fost vreun succes de box office. Paradoxal, pentru că producătorii se aşteptau că scandalul să le aducă mult public în sălile de cinema. 

În apărarea ei, Ryan a declarat ani mai târziu că lumea nu ştia adevărul din căsnicia ei cu un Dennis Quaid care se lupta cu alcoolismul. Şi că nu Russell Crowe a fost motivul care i-a destrămat căsnicia. "Divorţul a fost un moment de cotitură în evoluţia mea. Niciodată nu mi-a păsat prea mult ce cred oamenii despre mine, dar când a apărut acea poveste, ah... Acea poveste nu a fost spusă niciodată aşa cum trebuie, cu toate faţetele şi nuanţele ei. M-am simţit oaia neagră, dar am şi învăţat că nu poţi controla total o imagine sau o poveste:, a spus Meg Ryan. "Dennis îmi fusese multă vreme infidel şi asta a fost extrem de dureros pentru mine. Am aflat mai multe abia după ce am divorţat". Cât despre Ruseel Crowe, acesta şi-a părăsit iubita, pe Danielle Spencer, pentru Meg, cea care, însă, în final, l-a părăsit. "Ştiu că l-am rănit pe Russell", spune Meg. "Dar la acel moment, nu mai puteam fi într-o altă relaţie lungă, nu era momentul pentru asta". Aşa se face că Russell s-a întors în braţele lui Danielle Spencer, cu care s-a însurat în 2003. Interesant este că, la un moment dat, Dennis Quaid concluziona, în ciuda tuturor celor întâmplate, că relaţia lui cea mai reuşită rămâne cea cu Meg Ryan. 

Foto: Instagram

Mai multe