Dragoş Bucur părăseşte echipa "Visuri la cheie". Iată motivul

24 ianuarie 2018   Lifestyle

După patru sezoane în care a adus bucuria şi speranţa unor familii greu încercate de viaţă, actorul renunţă la formatul în care s-a implicat.

Acesta se va dedica în continuare proiectelor din cinematografie, le pregăteşte noutăţi şi lansări fanilor săi, dar rămâne şi un apropiat al emisiunii "Visuri la cheie", spun reprezentanţii Pro TV. Aceştia nu au anunţat încă numele noului prezentator al reality show-ului de pe Pro TV.

„Visuri la cheie este cel mai lung proiect de televiziune în care am fost implicat vreodată şi îmi va rămâne întodeauna aproape de suflet. Le mulţumesc colegilor din echipă pentru tot ajutorul pe care mi l-au oferit, şi mă refer în primul rând la oamenii lângă care am petrecut aproape un an, dacă pun cap la cap toate zilele de filmare din cele patru sezoane: regizorii, operatorii, sunetiştii, scenariştii, producătorii, costumierele, make-up artiştii, şoferii şi, nu în ultimul rând, colegii arhitecţi", spune Dragoş Bucur.

"Mi-a plăcut mult şi sunt mândru că am făcut parte din echipa acestei emisiuni care mi-a deschis ochii asupra României adevărate, cu bune şi cu rele, şi m-a ajutat să îmi găsesc câţiva prieteni adevăraţi. Dar adevărul este că sunt în primul rând soţ şi tată, apoi actor, producător de cinema începător, puţin pedagog şi abia apoi om de televiziune, şi aş vrea să revin la această ierharhie în viaţa mea. Iar pentru cârcotaşii care nu lipsesc niciodată din viaţa noastră: DA, '"Visuri la cheie" chiar este pe bune!”

Echipa "Visuri la cheie": Dragoş Isăcescu, Adela Pârvu, Dragoş Bucur, Omid Ghannadi şi Alina Vîlcu

Puţină lume ştie că Dragoş Bucur suferă de diabet, afecţiune care îi provoacă disconfort în viaţa de zi cu zi, ceea ce ar putea fi un motiv serios pentru care actorul şi-ar dori să aibă un program mai relaxat.

Filmările pentru sezonul cinci "Visuri la cheie" vor începe în această primăvară cu un nou prezentator, care va fi anunţat în curând.

Mai multe