Eurovision 2015. Cele mai puternice "alianţe" între state

18 mai 2015   Lifestyle

Unul dintre cele mai mari concursuri de muzică între ţările europene, Eurovision, este în plină desfăşurare, iar statele stau cu emoţii pentru a desemna cele mai bune piese. Pentru cei care se întreabă cum se votează la acest concurs, trebuie să ştie că există nişte alianţe tacite între state.

Eurovision 2015. Cele mai puternice "alianţe" între state – alianţele dintre ţările ex sovietice, unele dintre cele mai sigure la acest concurs

Cum este şi exemplul României, care dă voturile de fiecare dată Republicii Moldovei, fapt care pare foarte natural, deoarece moldovenii vorbesc aceeaşi limbă şi este normal să ne identificăm mai bine cu cei care se apropie cel mai mult de ţara noastră ca şi cultură. Ţările baltice sau ex sovietice, cum sunt Ucraina, Belarus, Georgia, sunt mult mai apropiate din punct de vedere cultural decât sunt, de exemplu, România şi Suedia. Şi atunci este firesc ca ţările apropiate din punct de vedere cultural să fie aliate chiar şi într-un concurs de muzică.

Se cunoaşte deja faptul că cele mai puternice alianţe sunt între ţările nordice, acestea se votează între ele constant, de ani buni. Deşi ar părea incorect, un suedez cel mai probabil va da votul lui ţării vecine, căci se identifică mai bine cu o piesă nordică decât cu una britanică sau românească.

Eurovision 2015. Cele mai puternice "alianţe" între state – ţările nordice se votează între ele sau votează oameni de-ai lor

Există totuşi şi excepţii, deoarece la concursul de anul trecut, când au câştigat Ovi şi Paula Seling, nordicii au dat multe voturi, asta s-a datorat, cel mai probabil, faptului că Ovi este de origine norvegiană. Fie că este vorba de patriotism sau pur şi simplu aceştia preferă să voteze doar ţările apropiate, cert este că în ceea ce priveşte Eurovision, ţările nordice fac alianţe puternice. Când vine vorba chiar şi de un concurs, nu se poate trece cu vederea apropierea tradiţiilor şi obiceiurilor dintre state, dar şi aşezarea geografică apropiată a lor.

În ceea ce priveşte alianţa dintre Cipru şi Grecia, este clar că aceste două ţări apropiate cultural se susţin când vine vorba de Eurovision. Interesant este şi faptul că deşi România acordă voturi Moldovei, se simte mult mai apropiată cultural de Italia, Spania, Portugalia şi chiar Franţa. Poate aşa se explică şi de ce cele mai mari comunităţi de români în lume sunt în aceste ţări.

Aşadar, pentru câştigătorul concursului Eurovision este important să vină cu ceva inedit, să fie un show unic printre celelalte ţări concurente, să aibă aliaţi puternici şi să impresioneze cu talentele pe scenă.

Mai multe