Evangeline Lilly joacă în „Pumni de oţel“ pentru Hugh Jackman

10 octombrie 2011   Lifestyle

Pe 7 octombrie s-a lansat în cinematografele din toată ţara filmul „Pumni de oţel“, o producţie DreamWorks despre curaj, despre a doua sanşă, dar mai presus de orice

Pe 7 octombrie s-a lansat în cinematografele din toată ţara filmul „Pumni de oţel“, o producţie DreamWorks despre curaj, despre a doua sanşă, dar mai presus de orice, o poveste de regăsire pentru trei suflete pierdute. Acestea se aliază pentru a răzbi într-un univers din viitorul apropiat, în care boxul devine un sport practicat de roboţi automaţi gigantici.

Charlie Kenton (Hugh Jackman)este un fost boxer care trăieşte acum într-o lume care nu i se potriveşte, în care meciurile de box au loc între roboţi automaţi, deoarece setea de violenţă a publicului depăşeşte ceea ce atleţii muritori pot oferi. Fără lupte şi fără alte mijloace, Charlie este obligat să devină la rândul lui un promotor al acestor lupte şi să-şi câştige existenţa prin îmbinarea roboţilor ieftini, pe care apoi să îi ghideze în ringul de luptă.

Distribuţia este una remarcabilă, cu Hugh Jackman într-o formă fizică excelentă, în rolul lui Charlie, Evangeline Lilly în rolul lui Bailey, iubita lui Charlie şi în acelaşi timp o susţinătoare permenentă a echipei tată-fiu-robot în toate meciurile de box, precum şi Dakota Goyoco în rolul micuţului Max.

Actriţa Evangeline Lilly ne-a împărtăşit câteva impresii despre acest film:

OK! Cum de te-ai implicat în acest proiect?

Am primit scenariul de la impresarul meu, care mi-a spus imediat că este şi Hugh Jackman implicat. În acel moment, eram în ultima lună de filmări pentru serialul Lost şi nu eram interesată de alte proiecte. Eram încântată că terminăm filmările şi că am timp să mă relaxez, dar când am auzit că Hugh Jackman a acceptat proiectul, am decis să-l citesc. Am vrut să lucrez cu el de când l-am văzut în filmul“The Fountain”, regizat de Darren Aronofsky.

Când auzi de meciuri de box între roboţi, ai o anumită imagine în minte. Dar este vorba despre ceva mai mult, nu-i aşa?

Meciurile de box între roboţi m-au făcut să cred că acest film nu mă va interesa deloc, deoarece mă gândeam că este vorba despre o producţie cu gadgeturi şi efecte speciale. Dar esenţa filmului este relaţia defectuoasă dintre un tată şi un fiu şi nevoia acestora de a găsi o rezolvare. Roboţii sunt doar un fundal fabulous al acestei poveşti induioşătoare.

Când are loc acţiunea acestui film?

În viitorul apropiat, în anul 2020. Lumea boxului a evoluat deoarece fanii acestui sport cer mai multă acţiune, mai multă violenţă, mai mult sânge şi mai multe lupte senzaţionale. Acelaşi lucru se întâmplă şi în zilele noastre. Odată, era vorba doar despre doi bărbaţi în ringul de box, dar acum avem parte de lupte extreme, în care combatanţii au voie să facă orice, nu mai există limite. Avem WWF, cu lupte spectaculoase, dar care se bazează pe dorinţa audienţei de-a vedea mai mult carnagiu.

Despre “Pumni de oţel:

Regia: ShawnLevy

Actori: Hugh Jackman, Evangeline Lilly, Dakota Goyoco

Gen film: Acţiune, Dramă, SF

Durata: 127 minute

Mai multe