Excentricul Harry Styles are un stil de viață neașteptat. Nu e deloc starul rock pe care mulți l-ar fi crezut
Harry Styles a dezvăluit că nu este deloc starul rock clasic. Oamenii se pot aștepta să aibă un stil de viață la fel de excentric cum este stilul său vestimentar.
Însă îndrăgitul artist de 28 de ani a dezvăluit că, contrar aparențelor, nu este deloc cum ai crede. Dacă la concerte se dezlănțuie ca un star rock veritabil, după terminarea spectacolului spune el că are o viață chiar plictisitoare.
Interpretul hitului ”As it was” i-a mărturist lui DJ Zane Lowe, la Apple Music 1, că nu dă petreceri monstru în culise după ce se termină concertul, nu bea niciodată alcool și merge direct la culcare. Starul menționează că în turnee, mai ales, are un stil de viață foarte strict, contrar obiceiurilor consacrate ale altor artiști.
”Eu sunt probabil exact opusul a tot ceea ce se crede despre mine. Nu beau alcool și merg direct la culcare după show”, a dezvăluit Harry Styles.
Recent, artistul a cucerit publicul la concertul Coachella.
Mai mult, nu doar că doarme, ci doarme chiar mai mult decât cele 8 ore recomandate. Artistul recunoaște că atunci când se află în turneu, simte mai acut nevoia de refacere și doarme circa 10, 11 ore.
”Turneele sunt destul de singuratice. Mă simt nesperat de norocos că m-am adaptat atât de bine”, recunoaște Styles.
”Mă ocup de mine cât pot de mult. Și drumul este obositor. De aceea, dorm.” Harry spune despre el că este chiar ”plictisitor”.
Foto: Profimedia