Alb sau negru: ce rochie o prinde mai bine pe Dakota Johnson, actriţa din “50 Shades of Grey”?
Dakota a mizat pe un joc de non-culori: dacă la prima premieră a preferat negrul, la a doua a preferat albul. Şi nici nu ştim cum îi stă mai bine!
Cu mult-aşteptata premieră a filmului erotic, adaptare după romanul lui E.L.James, astăzi, toate privirile sunt pe Jamie Dornan şi pe Dakota Johnson. Mai ales că aceştia continuă să-şi promoveze filmul de câteva zile, atât la Berlin, cât şi la Londra şi în alte oraşe.
Iar pentru un asemenea eveniment emoţionant, faţă în faţă cu criticii, actorii s-au asigurat că se îmbracă la 4 ace. De Jamie, nici nu avem ce să mai comentăm, chipeşul irlandez de 32 de ani şi-a tuns barba şi şi-a luat cel mai bun costum, perfect accesorizat pentru un gentleman, atât la Berlin, cât şi-n Londra. Iar Dakota a mizat pe un joc de non-culori: dacă la prima premieră a preferat negrul, la a doua a preferat albul. Şi nici nu ştim cum îi stă mai bine!
Rochia neagră, lungă, semnată Dior, purtată la Berlin cu un lanţ pe gât cu diamante, i-a asigurat o imagine distinsă, simplă, dar de efect, pentru premieră. Deşi ţinuta pare prea fadă, tăietura lungă pe picior o scoate din anonimat, la fel ca şi machiajul statement al buzelor.
Rochia albă cu decolteu abisal şi cusături argintii, semnată Saint Laurent, a transformat-o pe actriţa de 25 de ani într-o zeiţă plină de feminitate şi putere de seducţie, iar lipsa bijuteriilor şi machiajul buzelor pe care le exploatează de fiecare dată i-a conferit destulă eleganţă ieşită din tipare.
Care vi se pare mai frumoasă?
FOTO GETTY