Albastru-regal! Kate Middleton, o nouă apariţie reuşită!

18 noiembrie 2015   Fashion

Ducesa de Cambridge şi-a lăsat, pentru o seară, deoparte atribuţiile de mămică şi s-a prezentat la un eveniment în Londra, moderat de prezentatoarea britanică de televiziune Holly Willoughby.

Kate Middleton, 33, şi-a onorat aseară invitaţia la Fostering Excellence Awards, acceptând cu empatie să înmâneze unul dintre premiile serii.

După cum era de aşteptat, Kate a strălucit şi de data aceasta, într-o rochie elegantă, până la genunchi, de culoare albastru regal. Rochia, semnată de designerul indian Saloni, i-a venit de minune tinerei mămici, căreia i-a luat doar câteva săptămâni să revină la silueta de dinainte de sarcină.

De fapt, e de menţionat faptul că în ultima vreme pe Kate am văzut-o purtând mai ales ţinute în tonuri luminoase de albastru cobalt şi albastru-regal. Care o prind foarte bine, de altfel!

Cât despre hairstyle şi make-up, ştim deja că Ducesa şi le face singură şi n-a dat greş nici data aceasta. Părul şi l-a prins aşa cum o face mereu, la spate, iar efectul a fost cel scontat. Iar make-up-ul a fost unul de seară, asortat ţinutei sale.

Sursa foto: Getty Images

Mai multe