Alexandra Dinu vs. Mădălina Ghenea, all black la Festivalul de Film: cine arată mai bine?

8 septembrie 2014   Fashion

Anul acesta, Hollywoodul a absentat în mare parte la marele festival de film din ultimele zile de vară, fiind surclasat de filmele străine. Cea de-a 71a ediţie a Festivalului a ridicat, astfel, multe întrebări privind direcţia spre care o iau organizatorii, evitând parcă din ce în ce mai mult creaţiile americane

Anul acesta, Hollywoodul a absentat în mare parte la marele festival de film din ultimele zile de vară, fiind surclasat de filmele străine. Cea de-a 71a ediţie a Festivalului a ridicat, astfel, multe întrebări privind direcţia spre care o iau organizatorii, evitând parcă din ce în ce mai mult creaţiile americane – idee cu atât mai importantă cu cât Festivalul este unul dintre acele evenimente care aduc în atenţia criticilor filmele demne de nominalizări la Oscar.

Prin urmare, fără filme americane prezentate la Veneţia, nu am admirat nici multe celebrităţi din lumea actoriei de la Hollywood. În schimb, am remarcat alte vedete, unele în devenire, altele consacrate în cinematografia internaţională.

Şi Alexandra Dinu (34) şi-a făcut remarcată prezenţa la festivalul veneţian, în ultimele zile. Rochia ei a fost tot una neagră, dantelată, însă prea mini pentru acest eveniment. Machiajul dramatic, smokey eyes, i s-a potrivit de minune şi a fost în ton cu evenimentul, însă rochia parcă lasă de dorit.

Actriţa s-a numărat printre invitaţii speciali la ediţia din acest an a Festivalului de Film de la Venetia. Alexandra a facut furori pe covorul roşu la două premiere de film şi a participat la alături de nume mari precum Ethan Hawke, Willem Dafoe sau James Franco. Actriţa a primit un premiu special în cadrul galei organizate de revista “Diva e Donna”, fiind considerata actriţa anului în Italia.

Sursa: Agentia de Presa Mondena

A doua zi, însă, prezenţa ei a fost una mult mai potrivită şi mai rafinată, cu o rochie în stil roman, de culoarea laptelui.

Click pe următoarea pentru a o vedea şi pe Mădălina Ghenea, cât şi alte vedete!

Frumoasa româncă de 25 de ani, Mădălina Ghenea, a avut o prezenţă răvăşitoare pe covorul roşu al Festivalului de Film, una foarte elegantă, all black. Ea a apărut la premiera filmului “Hungry Hearts”.

Actriţă mai ales în filmele italiene, ea şi-a consolidat cariera în film, apărând în filme precum "Dom Hemingway" (2013), alături de Jude Law, şi în "Razza Bastarda" (2012). Acum, fermecătoarea româncă de 26 de ani filmează alături de Michael Caine şi Rachel Weisz pentru viitoarea peliculă "La giovinezza".

Vezi şi celelalte vedete de pe covorul roşu veneţian!

Zoe Kravitz

James Franco

January Jones

Ethan Hawke

Emma Stone

Actriţa de 25 de ani a participat la eveniment pentru pelicula în care joacă, "Birdman", într-o rochie superbă de culoarea smaraldului. Desigur, a fost însoţită în Italia de iubitul ei, Andrew Garfield.

Owen Wilson şi Kathryn Hahn, la premiera filmului în care joacă amândoi, "She's Funny That Way".

Catherine Deneuve, care a jucat alături de o altă mare actriţă franceză, Charlotte Ginsbourg, pentru pelicula "Three Hearts".

Al Pacino

Legenda filmului, în vârstă de 74 de ani acum, a surprins foarte plăcut cu rolurile din cele două filme prezentate la Veneţia, "The Humbling" al lui Barry Levinson şi "Manglehorn", al lui David Gordon Green.

FOTO GETTY

Mai multe