Alexandru Ciucu îl îmbracă pe Regele Simeon al Bulgariei

7 noiembrie 2013   Fashion

Couturierul Casei Regale din România mai face un salt în cariera sa, odată cu oportunitatea de-a fi designerul unui nou mebru al familiilor regale europene.

Couturierul Casei Regale din România mai face un salt în cariera sa, odată cu o

portunitatea de-a fi designerul unui nou mebru al familiilor regale europene.

Regele Simeon al Bulgariei a observat eleganţa Principelui Radu al României şi s-a interesat cine este designerul din spatele apariţiilor impecabile ale acestuia. Astfel, a aflat că Alexandru Ciucu este furnizorul oficial al Casei Regale şi i-a propus să îi croiască o vestimentaţie specială.

Designerul i-a realizat un sacou bleumarin de tweed cu carouri mari de culoare lila, o pereche de pantaloni negri, două cămăşi, una albă, cealaltă bleu, şi două cravate, una clasică, iar cealaltă din mătase tricotată.

Alexandru Ciucu mărturiseşte că a avut ceva emotii în timp ce realiza aceste produse vestimentare.

„Nu eram în ţară când am primit comanda, aşa că masurile au fost luate de însăşi soţia Majestăţii Sale, Regina Margareta a bulgarilor. Am avut emoţii dacă o sa îi vină bine, dar, în cele din urmă, m-au sunat de la Casa Regală să-mi spună că atât costumul, cât şi cămăşile sunt impecabile. M-am asigurat, în plus, că data viitoare când va reveni în România, Regele Simeon doreşte să ne întâlnim pentru o nouă comandă“, declara Alexandru Ciucu.

Designerul român este, din 2010, furnizorul oficial al Casei Regale a României.

În primăvara acestui an, Alexandru Ciucu a primit un nou titlu de Furnizor al Casei Regale a României, mulţumită serviciilor impecabile oferite.

Designerul a fost ridicat la rangul de maestru şi va asigura vestimentaţia membrilor familiei regale pentru următorii trei ani.

Foto: PR

Mai multe