Bikini babe

1 iunie 2010   Fashion

Sunt vedete care fac senzaţie când apar în costum de baie. Altele mai bine şi-ar ţine hainele pe ele. Iată cine sunt câştigătoarele şi cine învinsele de pe plajă.

Premiul I

Elisabetta Canalis

Acum ştim cum a reuşit italianca cea focoasă să pună mâna pe burlacul convins George Clooney. Cu un corp aşa de fit, frumoasa în vârstă de 31 de ani n-are probleme în a-l ţine lângă ea pe actor. Abdomen, braţe, picioare, totul este bine lucrat, astfel încât chiar şi costumul de baie se simte în largul lui.

Premiul II

Nicole Scherzinger

Celebra „pisicuţă“ este o apariţie! Nimeni nu poate spune că sexoasa cântăreaţă nu arată bine în bikini, dar parcă este un pic cam pufoasă faţă de ceea ce vedem în videoclipuri. Oricum, vedeta şi-a ales un costum de baie numai bun pentru a-i face pe masculii de pe plajă să-şi frângă gâtul.

Premiul III

Heidi Klum

A fost odată ca niciodată un supermodel cu corp de zeiţă. Nemţoaica Heidi Klum, căci despre ea este vorba, a născut între timp patru copii şi a acumulat şi ceva celulită şi colăcei. O iertăm: este mămică!

Restanţe

Britney Spears

Cine eşti tu şi ce-ai făcut cu Britney? Chiar şi costumul de baie trebuie să fie oripilat de ce trebuie să acopere: colăcei inestetici care n-au ce căuta pe o Prinţesă Pop!

Pamela Anderson

Atenţie! Aceste imagini nu sunt recomandate celor slabi de înger! Fostul salvamar hot este de-a dreptul şifonat. Păcat însă că Pammy nu-şi dă seama că de la o vârstă eşti mai sexy îmbrăcată.

Foto: EPA; GULIVER/SPLASH NEWS

Mai multe