Bine şi prost îmbrăcate la Brit Awards

22 februarie 2012   Fashion

Ieri seară, Londra a fost capitala muzicii pop, vedetele zilei adunându-se pe covorul roşu al Galei Brit Awards. Prilej pentru noi să ne delectăm

Ieri seară, Londra a fost capitala muzicii pop, vedetele zilei adunându-se pe covorul roşu al Galei Brit Awards. Prilej pentru noi să ne delectăm cu ţinutele alese de acestea pentru marea seară şi pentru voi de a le comenta.

Rihanna

Vedeta de culoare poate fi şi sexy, şi extravagantă, şi strălucitoare în stilul Old Hollywood. Şi poate fi toate la un loc, cu această rochie purtată la premiile industriei muzicale britanice.

Nota: 10

Kylie Minogue

Australianca începe să devină suspectă. Nu îmbătrâneşte deloc. Poate că o ajută şi coafura tinerească, machiajul nu prea încărcat şi rochia într-o nuanţă puternică. Sau, pur şi simplu, genele de invidiat.

Nota: 9

Paloma Faith

Cântăreaţa britanică are un stil electrizant ca părul ei. Ieri seară a fost pata de culoare care a condimentat covorul roşu. Ne plac piesele alese de vedetă, cu o singură rezervă: boneta.

Nota: 8

Pixie Lott

Englezoaica a mers la sigur cu tradiţionala rochie neagră şi coafura retro, care a devenit o obişnuinţă în ultimul timp printre vedete. Ne place şi nu prea...

Nota: 7

Florence Welch

Solista formaţiei Florence & The Machine i-ar putea surprinde pe cei care nu-i cunosc stilul cu ţinuta ei de la Brit Awards. Noi ştim că s-a îmbrăcat în nota ei obişnuită. Dar tot nu ne încântă.

Nota: 6

Adele

Marea câştigătoare de aseară a pierdut multe puncte la capitolul stil. E adevărat că silueta nu-i permite să facă prea multe experimente, dar vedeta pare că a venit la Brit Awards direct de la Premiile Grammy. Rochia şi coafura sunt identice.

Nota: 5

Foto: Reuters

Mai multe