Cele mai frumoase rochii ale vedetelor la gala Producers Guild Awards!

25 ianuarie 2015   Fashion

Un nou weekend, un nou eveniment de mare anvergură care stârneşte şi mai multe emoţii privind cine va lua Oscarul anul acesta, atât ca cel mai bun film, cât şi ca cei mai buni actori. Gala Producers Guild of America de ieri seară a oferit mari momente de bucurie.Dar şi de admiraţie, date fiind ţinutele vedetelor

Un nou weekend, un nou eveniment de mare anvergură care stârneşte şi mai multe emoţii privind cine va lua Oscarul anul acesta, atât ca cel mai bun film, cât şi ca cei mai buni actori. Gala Producers Guild of America de ieri seară a oferit mari momente de bucurie mai ales celor care au lucrat la filmul "Birdman" cu Michael Keaton şi la comedia "The Grand Budapest Hotel" cu Ralph Fiennes.

Motive de admiraţie au stârnit însă frumoasele galei, actriţe de renume, de la cele tinere la cele veterane în alte filmului de Hollywood. O avem pe superba Jennifer Lawrence, care a epatat şi a câştigat neoficial titlul de prinţesa balului, dar şi pe Keira Knightley, nominalizată la Oscar şi însărcinată cu primul ei copil, într-o ţinută florală aşa cum ne-a obişnuit şi multe alte vedete pe covorul roşu.

Care sunt acestea şi cum au ales să se îmbrace, bine sau prost inspirate?

Jennifer Lawrence

Cum spuneam, de departe prinţesa balului. Rochia ravisantă semnată Prada a fost cea mai frumoasă dintre cele ale vedetelor, cu care actriţa a cucerit toate privirile. Mai ales că este prima apariţie de covorul roşu din ultimele luni!

Keira Knightley

Viitoarea mămică aşteaptă să vadă dacă va câştiga Oscarul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar în "The Imitation Game". Şi de data aceasta, şi-a ales o ţinută boemă, foarte feminină, care să-i ascundă sarcina discret.

Felicity Jones

Actriţa a avut o prestaţie extraordinară în filmul "The Theory of Everything", a purtat o rochie argintie superbă, de bal, semnată Valentino.

Kerry Washington

Nu putem spune că a epatat în rochia sa cu print, Prabal Gurung, dar este una acceptabilă, având în vedere că nu are nicio obligaţie de-a participa la eveniment.

Reese Witherspoon

Deşi ţinuta sa este elegantă, nu se pretează la o gală de asemenea anvergură, mai ales că a fost unul dintre producătorii executivi al reuşitului film "Gone Girl". Păcat, căci alegerile sale vestimentare sunt dintre cele mai reuşite de obicei!

Claire Danes

Rochia ei neagră cu detalii colorate, semnată Roksanda, este o alegere sigură pentru actriţa din "Homeland".

Julia Louis-Dreyfus

Actriţa de comedie a preferat clasica rochie neagră, cam simplă, dar de efect. Totuşi, nu una potrivită pentru red carpet.

America Ferrera

Actriţa din "The Good Wife" a ales tot rochia neagră, dar una cu paiete strălucitoare, care i-au conferit un efect mai elegant decât Juliei.

FOTO HEPTA

Mai multe