Cele mai reuşite ţinute ale lunii

7 decembrie 2015   Fashion

Surprinzătoare, fabuloase, sexy, dar şi conservatoare, apariţiile vedetelor la evenimentele mondene ne inspiră sau ne intrigă de fiecare dată

Rachel Weisz

oscar de la renta

7th annual Governors Awards, Hollywood

Pur şi simplu ador alura regală a acestei rochii! Iar responsabile pentru acest lucru sunt paietele în nuanţe pasionale de roşu, care creează un mix fabulos cu tulul negru. Lipsa bijuteriilor statement este de apreciat, deoarece ar fi încărcat ţinuta.

Jessica Biel

Monse

Baby2Baby Gala, Culver City

Nuanţa pudrată, dar mai ales designul modern, dat de volumul exagerat al mânecilor, sunt elementele care atrag atenţia la acest look. Singurul lucru care strică outfitul este plicul mult prea mare. Ar fi mers o casetă bijuterie în nuanţă metalică.

Léa Seydoux

prada

Premiera filmului Spectre, Beijing

Designul fluid aduce aminte de celebra rochie purtată de Marilyn Monroe în filmul „The Seven Year Itch“. Tăietura îndrăzneaţă de pe picior şi decolteul generos dau o notă de senzualitate, în timp ce cureaua roşie, şic, adaugă un plus de feminitate look-ului.

Jenna Dewan-Tatum

Monique Lhuillier

Baby2Baby Gala, Culver City

Silueta extem de feminină şi elegantă, dar mai ales nuanţa superbă de verde intens fac din această rochie o piesă super glam. În acest context, accesorizarea cu pantofii albi este potrivită, deoarece creează contrast. Apreciez că nu a optat pentru un colier opulent.

Diane Kruger

Gala LACMA, Los Angeles

Modelul asimetric al topului cu trenă şi nuanţele electrice de albastru fac din această ţinută una memorabilă. Totuşi, cred că ar fi arătat mult mai bine dacă textura materialului nu era satinată în ambele cazuri. Clutchul fucsia creează un contrast foarte frumos cu restul outfitului.

Rooney Mara

Alexander McQueen

7th annual Governors Awards, Hollywood

Apreciez faptul că actriţa a reuşit să stea departe de ţinutele albe sau negre cu care ne-a obişnuit până acum, alegând acest mix inedit. Jacheta militară dă o nouă dimensiune look-ului romantic, conferit de fusta cu volane din dantelă.

Heidi Klum

Zac Posen

Bambi Awards, Berlin

Fără îndoială, aceasta este una dintre cele mai bune apariţii ale divei din ultima vreme. Nuanţa superbă, volumele, dar mai ales modelul spectaculos i se potrivesc de minune vedetei. În plus, stylingul este impecabil. Mi-ar plăcea s-o văd mai des în ţinute regale ca aceasta.

Sarah Paulson

YaninaCouture

Annual Film Benefit Honouring Cate Blanchett, New York

Chiar dacă rochia este din dantelă roz, aceasta nu te duce cu gândul la o ţinută romantică. Din contră, emană un aer gotic, care i se potriveşte atât de bine vedetei. Aplicaţiile florale de pe umeri adaugă o doză de opulenţă. Plicul este bine ales.

foto: guliver/getty images

Mai multe