Cele mai sofisticate apariţii de la British Fashion Awards!

24 noiembrie 2015   Fashion

Temperaturile joase nu au fost un criteriu după care vedetele internaţionale şi-au ales ţinutele pe care le-au purtat la British Fashion Awards.

Vedetele noastre preferate ne-au uimit cu decupaje adânci şi sexy, design atipic şi imprimeu floral abstract. Haideţi să vedem, aşadar, care au fost cele mai îndrăzneţe outfituri purtate de staruri pe covorul roşu al acestui eveniment!

The Lady in red! Lady Gaga a avut o apariţie de neuitat pe covorul roşu al acestui eveniment, organizat anul acesta la London Coliseum.

Purtând o rochie semnată Tom Ford, Lady Gaga a reuşit să se facă observată dintr-o mare de celebrităţi de îndată ce a sosit la acest eveniment.

Lady Gaga

Şi Naomi Campbell ne-a atras atenţia cu o rochie atipică, peste care a purtat o capă din dantelă, semi-transparentă, semnată Burberry.

Naomi Campbell

O ţinută cât se poate de romantică şi vintage, care, însă, iese în evidenţă graţie decolteului generos al Salmey Hayek.

Salma Hayek

Detaliile care scot din anonimat această ţinută a lui Kate Beckinsale sunt decupajele îndrăzneţe din zona taliei şi lungimea asimetrică a rochiei.

Kate Beckinsale

Victoria Beckham a optat pentru un outfit androgin, sofisticat, care i-a pus în evidenţă silueta silfidă.

Victoria Beckham

Şi Cheryl Fernandez -Versini a făcut o figură frumoasă pe covorul roşu, în această rochie cu imprimeu floral abstract.

Cheryl Fernandez-Versini

Kate Bosworth a reuşit să se impună pe covorul roşu într-o rochie Erdem, spectaculoasă, la care a potrivit o pereche de sandale negre.

 Kate Bosworth

O altă prezenţă spectaculoasă a fost cea a iubitei lui Jason Statham, manechinul Rosie Huntigton-Whiteley. Aceasta a ales pentru această ocazie o rochie preţioasă, cu un decolteu abisal.

Rosie Huntington-Whiteley

De la acest eveniment n-a lipsit nici starul din Game of Thrones, Gwendoline Christie, pe care de altfel am mai văzut-o în ţinute atipice. De data aceasta, însă, manechinul a ales o rochie elegantă, aurie, extrem de sexy.

Gwendoline Christie

Rita Ora, pe de altă parte, a mers pe ideea unui outfit mai sobru, în culori închise, însă nu lipsit de spectaculozitate.

Rita Ora

Şi Liv Tyler a optat pentru un costum cu influenţe masculine, care însă i-a dat un aer extrem de sexy.

Liv Tyler

Sursa foto: Wenn

Mai multe