Cele trei ţinute create de Eli Lăslean pentru Carmen Iohannis, care au impresionat-o pe Brigitte Macron
Prima Doamnă a României a schimbat în mai puţin de zece ore trei ţinute made-to-measure realizate de designerul ei favorit. Iată care sunt cele trei rochii care au făcut-o pe soţia preşedintelui francez să vrea s-o cunoască personal pe Eli Lăslean!
Vizita cuplului prezidenţial francez în România a fost poate cel mai important eveniment oficial de anul acesta de la Palatul Cotroceni. Dincolo de raţiunile politice, întâlnirea patrulaterului Iohannis-Macron la Bucureşti a fost şi un eveniment de imagine, atât pentru noul cuplu de prezidenţiabili instalat la Palatul Elysee, cât şi pentru omologii lor români.
Cum era de aşteptat, la asemenea întâlniri îşi dau concursul şi designerii, care se întrec să le ofere Primelor Doamne haine pretabile evenimentelor din agenda oficială, dar şi cu acea tuşă de eleganţă distinctivă.
Dacă doamna Brigitte Macron a ales, previzibil, outfiturile casei Louis Vuitton, cu care colaborează deja de câţiva ani, doamna Carmen Iohannis a rămas fidelă creaţiilor designerului autohton Eli Lăslean, care a realizat un set de trei ţinute couture, din materiale nobile, aduse special din străinătate, într-un timp record: două săptămâni.
Este vorba despre trei rochii pentru trei momente diferite din zi, toate de lungime medie, în culori deschise, în stilul deja consacrat al lui Carmen Iohannis. Interesant este că, deşi omoloaga sa preferă hainele închise la culoare, Brigitte Macron s-a declarat absolut încântată de aceste creaţii şi a ţinut să o cunoască pe artizana lor, făcând împreună cu Carmen Iohannis o vizită la showroomul creatoarei de modă Eli Lăslean.
Dar să vedem mai în detaliu ce anume a făcut-o pe Prima Doamnă a Franţei să exclame: "Oh, la la! C'est tres jolie!".
Prima dintre ele a fost o rochie bleu ciel, din brocart de mătase, pe care soţia preşedintelui român a purtat-o la Cotroceni, la orele prânzului, la evenimentul de primire a oaspeţilor francezi.
Dacă fusta cloş se regăseşte adesea în garderoba Primei Doamne, noutatea stilistică a acestei rochii a fost punctată de decupajele moderne de pe umeri, care i-au dat un aer fresh şi tineresc.
Pentru vizita la Muzeul Satului "Dimitrie Gusti", programată pentru ora după-amiezii, 17.30, dar amânată ulterior o oră şi jumătate, din motive ce au ţinut de prelungirea discuţiile amicale dintre Klaus Iohannis şi Emmanuel Macron, Carmen Iohannis şi-a dorit o rochie din batist de culoarea fildeşului, cu motive florale de influenţă rustică.
Imprimeul delicat, decolteul în V, funda din talie şi lejeritatea fustei au dat acea notă vaporoasă, distinsă, dar totodată relaxată. De apreciat că doamna Iohannis a combinat rochia cu plicul bleu şi cu sandalele albastre.
Remarcăm, totodată, că şi Brigitte Macron a avut lăsat negrul deoparte pentru mult mai elegantul bleumarin, care a făcut un tandem frumos cu outfitul partenerei sale.
Cea de-a treia rochie, deşi de aceeaşi lungime cu primele două şi într-o nuanţă la fel de deschisă, s-a remarcat prin alegerea unui alt material: bumbac satinat elastic jacard, un material modern, cu inserţii metalice care să aducă acel plus de strălucire necesar unei ţinute de seară.
Deşi croiala este simplă, mânecile bufante, lăsate pe umeri, au adăugat acel touch feminin avangardist, atât de en vogue în acest sezon.
Soţia preşedintelui Iohannis a purtat această creaţie la dineul oferit joi seară.