Colecţie vestimentară semnată Amy Winehouse, lansată postum
Amy Winehouse a conceput câteva colecţii pentru marca de haine Fred Perry şi o a treia linie vestimentară ar putea fi lansată postum în scurt timp.
Amy Winehouse a conceput câteva colecţii pentru marca de haine Fred Perry şi o a treia linie vestimentară ar putea fi lansată postum în scurt timp.
Astfel, Amy a colaborat de mai multe ori cu celebra marcă, iar într-un interviu pentru revista Harper's Bazaar, cântăreaţa anunţase că a creat trei noi linii pentru colecţia toamnă/iarnă 2012.
Prima colecţie, inspirată din moda anilor 1950, cu rochii retro şi corsete, s-a bucurat de un mare succes. A urmat o linie de îmbrăcăminte în stil hawaian, lansată în martie pentru colecţia de primăvară/vară 2011.Odată cu moartea cântăreţei, piesele de îmbrăcăminte create de ea s-au vândut ca pâinea caldă. Pe eBay, hainele create de ea ating sume exorbitante.
Reprezentanţii Fred Perry au anunţat însă că aşteaptă acordul familiei şi al apropiaţilor cântăreţei înainte de a lansa cea de-a treia linie vestimentară.
Foto: Fashion.telegraph.co.uk