Cum a evoluat stilul lui Charlize Theron de-a lungul timpului

26 noiembrie 2015   Fashion

Număr de număr, facem retrospectiva vestimentară a unei vedete pe covorul roşu, sub lupa unui invitat special din domeniul modei. Numărul acesta, designerul Claudia Castrase a taxat greşelile vestimentare şi a apreciat alegerile inspirate ale frumoasei blonde.

Martie 2000

Martie 2000

O rochie care mă trimite cu gândul la o gheişă contemporană. Colierul şi brăţara puteau fi mai discrete, poate chiar inexistente, fiindcă rochia are oricum detalii preţioase. Iar pentru hairstyling ar fi fost potrivit ceva mai relaxat.

Ianuarie 2004

Ianuarie 2004

Aici, Charlize are o apariţie mai matură. O rochie retro foarte frumoasă, bine accesorizată, o alegere potrivită pentru tenul ei. Haina completează cromatic ţinuta. Aceasta, împreună cu machiajul şi nuanţa părului îi dau actriţei un look angelic, inspirat de apariţiile lui Marilyn Monroe.

Ianuarie 2005

Ianuarie 2005

Schimbare totală de look, sub motto-ul „less is more“. Rochia lungă neagră, accesorizată doar cu cercei, lasă să se observe frumuseţea naturală a actriţei, pielea bine îngrijită şi linia corpului. Tunsoarea uşor asimetrică îi dă un aer fresh şi încrezător.

Martie 2006

Martie 2006

O apariţie cu adevărat de covorul roşu. Rochia Dior e perfect accesorizată: clutch discret, bijuterii aurii şi sandale, care împreună cu tăietura adâncă, îi pun în evidenţă piciorul. Personal, ador această culoare, foarte potrivită pentru o blondă.

Mai 2015

Mai 2015

Galbenul solar atrage toate privirile asupra siluetei. Pentru accesorii, a păstrat aceeaşi discreţie şi bunul gust, completate de un machiaj natural şi un hairstyle clasic şi sofisticat. Este o apariţie cu adevărat de neuitat, care inspiră putere interioară.

FOTO: guliver/getty images/ rex features

Mai multe