Cum a fost la Spring Fashion Gala FOTO&VIDEO
Nouă designeri români şi-au prezentat colecţiile în cadrul evenimentului de modă multibrand marca Manifesto&Alin Gălăţescu.
În decorul eclectic din incinta ParkLake Shopping Center, unde frumuseţea cadrului natural se îmbină cu arhitectura modernă, s-a desfăşurat Spring Fashion Gala, evenimentul devenit o tradiţie, un concept Manifesto Events&PR şi Alin Gălăţescu, prezentat de Cosmina Păsărin.
Pe catwalk-ul amplasat în Marele Atrium Central au defilat colecţiile următorilor designeri: Agnes Toma, Diana Caramaci, L’Atelier Couture by Loredana Ciangău, Montiago by Liliana Fenechiu, Nicoleta Negura, Rita Mureşan, Seila Gurdal, SHAKARA by Alina Enache, Tezyo by Otter Distribution.
Colecţia Dianei Caramaci le-a avut invitate pe Gina Pistol şi pe Diana Dumitrescu, care au purtat rochii vaporoase de vară, în culori tari.
O altă vedetă surpriză pe catwalk a fost Simona Pătruleasa, pentru Nicoleta Negură, în timp ce Ramona Dumitrescu, de la PRO FM, a defilat pentru designerul Loredana Ciangău.
Dacă ceilalţi designeri au adus pe podium propuneri novatoare, materiale inedite şi trenduri internaţionale, Rita Mureşan a preferat să pună în prim-plan frumuseţea tradiţionalelor ii.
Finalul prezentării a fost marcat de curajoasa colecţie Shakara by Alina Enache, pentru care manechinele au defilat pe muzică live de saxofon.
În front row le-am putut vedea pe Ozana Barabancea, Livia Graur, Oana Roman, Brigitte Năstase, Cristina Spătar, Oana Voiculeţ.