Declaraţia surprinzătoare a Melaniei Trump în Biroul Oval. Prima-doamnă a strălucit într-un costum masculin

13 iunie 2019   Fashion

”Melania vorbeşte” a titrat dis de dimineaţă presa americană, surprinsă de declaraţia îndrăzneaţă a primei-doamne în timpul unei întruniri oficiale în Biroul Oval de la Casă Albă.

Melania şi Donald Trump au fost gazdele preşedintelui polonez şi-ai primei doamne Agata Kornhauser-Duda. În timpul acestei întrevederi oficiale, care a avut loc la Casa Albă în DC, s-a discutat despre consumul de opioide de către minori.

În timpul acestei discuţii, Melania Trump a luat atitudine şi a adresat câteva cuvinte: ”Ne bucurăm să-i avem din nou aici. Sunt nerăbdătoare să vorbesc cu doamna Duda despre copii, cu ce confruntă ei în ţara noastră, şi-n Polonia, aşa cum am făcut-o şi prima dată. (...) Mereu am spus să te iubeşti pe tine mai mult decât să iubeşti drogurile. Voi continua cu campania de conştientizare a pericolului creat de consumul de droguri”.

Presa americană s-a arătat surprinsă de faptul că prima-doamnă se implică activ într-o cauză şi că manifestă interesul de a-şi folosi influenţa în diverse scopuri benefice pentru copii. De altfel, iniţiativa ”Be Best”, susţinută şi implementată de Melania Trump, tratează, printre altele, dependenţa de droguri în ceea ce-i priveşte pe minori. Pare-se cauza îi este apropiată inimii sale, dat fiind faptul că aceasta are un copil minor, Barron Trump, pe care încearcă să-l înveţe despre pericolele cu care s-ar confrunta.

Pentru întâlnirea cu oficialităţile poloneze, prima-doamnă a Americii a purtat un costum cu influenţe masculine, într-un roz pudrat, care i-a venit ca turnat. Pe dedesubt a potrivit o cămaşă albă, simplă, şi a încălţat o pereche de stilettos asortaţi. Şi prima-doamnă a Poloniei a fost destul de elegantă, purtând o rochie într-un joc de nonculori, cu un croi asimetric.

Mai multe