FOTO Cele mai frumoase rochii din istoria Oscarurilor 

26 februarie 2017   Fashion

Cea mai aşteptată gală de premiere din istoria cinematografiei se apropie cu paşi repezi. Mai sunt 4 zile până la decernarea premiilor Oscar, de pe 2 martie, unde cele mai mari şi talentate staruri nominalizate vor afla, emoţionaţi, dacă anul acesta au excelat. Să nu mai zicem de alergătura după cele mai inspirate şi memorabile ţinute, pe care actorii şi actriţele noastre preferate le vor alege pentru marea seară dedicată lor!

Cea mai aşteptată gală de premiere din istoria cinematografiei se apropie cu paşi repezi. Mai sunt câteva ore până la decernarea premiilor Oscar, unde cele mai mari şi talentate staruri nominalizate vor afla, emoţionaţi, dacă anul acesta au excelat. Să nu mai zicem de alergătura după cele mai inspirate şi memorabile ţinute, pe care actorii şi actriţele noastre preferate le-au ales pentru marea seară dedicată lor! Până atunci, să vedem care au fost cele mai frumoase rochii purtate pe covorul roşu la gala Oscarurilor de până acum!

Începem cu frumoasa sud-africană Charlize Theron, care, în 2004, a purtat o rochie strălucitoare, cu spatele gol, semnată Gucci.

Şi Hilary Swank a ales, pentru Oscarurile din 2005, să poarte o rochie cu spatele gol, foarte decoltată, semnată de Guy Laroche.

În 2003, Jennifer Lopez a ales o rochie diafană, în nuanţă pastelată, cu broderie preţioasă, marca Valentino.

Beyonce a purtat, în 2005, o superbă rochie negră, cu trenă, semnată de Atelier Versace.

În 2002, Halle Berry a făcut istorie: a fost prima femeie de culoare care a luat trofeul pentru cea mai bună actriţă. Iar rochia sa Elie Saab a fost o alegere fabuloasă.

Marea actriţă Julianne Moore a ales verdele pentru a se evidenţia pe covorul roşu. Şi bine a făcut, căci rochia sa Tom For for YSL Rive Gauche a făcut furori la ediţia Oscarurilor din 2003.

Michelle Williams a purtat, în 2006, o rochie cu stil, de culoarea galbenă, semnată de Vera Wang.

Katherine Heigl ne-a amintit, în 2008, de Marylin Monroe, alegând o rochie superbă, roşie, Escada, care i-a îmbrăţişat formele foarte bine şi a încadrat-o în cele mai frumoase apariţii de Oscar.

Marion Cotillard - o prezenţă feminină, seducătoare şi încântătoare de fiecare dată când păşeşte pe covorul roşu. În 2008, a epatat cu o rochie împletită, Jean Paul Gaultier, cu trenă în formă de coadă de peşte.

Anne Hathaway a purtat, la ediţia Oscarurilor din 2009, o ţinută semnată de Armani Prive, extrem de rafinată şi strălucitoare, pe măsura stilului său glamour cu care ne-a obişnuit.

În 2011, Gwyneth Paltrow a ales o rochie preţioasă, simplă, dar de efect, Marca Calvin Klein, căreia i-a dat un strop de culoare cu bijuterii şi accesorii Louis Vuitton.

Veşnic tânăra Sandra Bullock a purtat ăn 2011 o rochie Marchesa de culoare roşu aprins, care a încadrat-o în rândul celor mai frumoase femei celebre prezente la Oscarurile de până acum.

FOTO: Getty Images

Mai multe