FOTO Kim Kardashian, sexy în latex, înainte de sarcină!
Ce să mai zici, ce să mai faci, când eşti o starletă care le-a făcut pe toate? Mai faci o şedinţă foto incitantă – sau excitantă, depinde de gusturi – în care să le etalezi pe toate. Vorbim de un pictorial foarte viu colorat, pe care Kim Kardashian-West l-a făcut înainte să rămână însărcinată, adică acum vreo jumătate de an, dar pe care a preferat să-l anunţe acum, când presa uitase de ea. Ca să fie şi mai distractiv, toată tevatura artistică s-a produs pentru propriul website al divei clanului K...
În orice caz, fotografiile sunt chiar reuşite: nu apare dezbrăcată de tot, ţinutele toate din latex sunt foarte sexy, iar Kim pare o brunetă focoasă cu machiajul special pe care l-a ales, diferit de cel cu care ne-a obişnuit în apariţiile oficiale.
Aproape că în unele fotografii, nici nu o recunoaştem - şi asta e de bine! Totuşi, formele ei de clepsidră ne reamintesc că e vorba tot de starleta de 34 de ani.
“Iubesc pictorialul pe care l-am făcut cu Steven Gomillion pentru aplicaţia şi site-ul meu”, a scris bruneta însărcinată, pe Instagram. Ţinutele sumare purtate de ea sunt foarte colorate şi stridente, dar ne-am mirat când Kim a mai comentat că “roşul a fost dintotdeauna culoarea ei preferată”, pentru că mai niciodată nu am văzut-o îmbrăcată în culori, darămite în roşu. În schimb, nuanţele de gri, negru, bej, crem, sunt la ordinea zilei. Şi, neapărat, hainele purtate trebuie să fie foarte mulate, cu generoasele ei forme înghesuite sub ele. A se vedea şi în aceste poze...