Iată noua colecţie a lui Cătălin Botezatu!

15 septembrie 2015   Fashion

Cătălin Botezatu a pus în scenă una din cele mai importante prezentări de modă din carieră. Designerul român a fost invitat să prezinte cea mai nouă colecţie la Paris, în cadrul Carrousel du Louvre, locaţia unde au avut evenimente cele mai mari case de modă din lume.

La invitaţia L’Oreal, Botezatu a adus la Paris, în premieră, colecţia Spirit of India, pe care a prezentat-o pe un podium de 100 de metri pătraţi, în faţa a peste 2000 de spectatori sosiţi din întreaga lume.

Show-ul lui Botezatu a fost inclus în cadrul unui eveniment dedicat noilor tendinţe în materie de hairstyle.

Designerul român a adus la Paris două colecţii. Piesele din prima colecţie au fost purtate de modelele care au defilat pe podium prezentând coafurile extravagante realizate de hairstylistul Laurent Tourette. A doua colecţie, Spirit of India, a reprezentat un show în sine, fiind expusă pentru prima dată în faţa publicului.

Conceptul show-ului de modă a fost gândit în totalitate de Botezatu. Designerul a proiectat, pe un ecran imens, un montaj video cu imagini spectaculoase din India, iar modelele au defilat, pe ritmuri de Bollywood, purtând rochii extravagante, din materiale scumpe, în nuanţe predominante de negru şi auriu.

Machiajul modelelor a fost realizat de make-up artistul care colaborează cu casa Dolce&Gabbana, iar hairstylingul de către Laurent Tourette.

Show-ul de la Paris continuă seria de prezentări de modă peste hotare pe care Cătălin Botezatu o realizează anul acesta, după evenimente organizate în Londra şi Milano.

Mai multe