Ilinca Vandici va avea două rochii de mireasă FOTO

2 octombrie 2017   Fashion

Vedeta Kanal D abia aşteaptă să îmbrace rochia albă, dar nu s-a hotărât doar la una singură. Uite cum vor arăta ţinutele ei de ceremonie.

Ilinca Vandici nu va purta doar o rochie de mireasă, ci două, ambele create de designerul român, Andra Ţurcanu. „Cred că o să fiu cea mai frumoasă mireasă, ştiu cât este de creativă şi ce iese din mâna Andrei Ţurcanu, aşa că mi s-a făcut pielea de găină în momentul în care am început probele la ea la showroom”, declară Ilinca plină de emoţii.

Andra Ţurcanu a aşteptat-o pe Ilinca cu mai multe variante de schiţe şi modele de materiale: „Sunt foarte fericită să îi fiu alături în ziua nunţii, este prietena mea de suflet, aşa că bucuria este cu atât mai mare. Ne-am decis asupra a două ţinute pentru petrecerea de gală. Una dintre ţinute va fi spectaculoasă, bătută în pietre, cu cristale, cu mărgele, cu pene, aşa cum a zis chiar ea... Ce n-a văzut Parisul!”, explică designer-ul ale cărei creaţii sunt prezente în magazine de pe 3 continente.

Dacă prima rochie de mireasă va fi demnă de covorul roşu, cea de-a doua ţinută va fi una la fel de spectaculoasă, însă foarte comodă, ca să îi permită miresei să danseze până în zori: „Al doilea outfit va merge spre zona masculină pentru că Ilinca îşi doreşte atât să strălucească, dar să fie şi comodă în a două parte a evenimentului”, adaugă Andra Ţurcanu.

Ilinca se apropie cu paşi repezi de evenimentul pe care ea l-a numit cu creativitate şi amuzament „nuntez”: „Am lansat şi un nou termen cu această ocazie, este vorba despre "nuntez", care descrie foarte bine cele două evenimente pentru care ne pregătim, nuntă şi botez. Aşa că am probat mai multe variante de ţinute, toate superbe, rochii divine, foarte elegante, îmi plac toate la fel de mult, ce mă fac?”

Ilinca este foarte nerăbdătoare şi entuziasmată să ajungă la viitoarele probe, să poarte rochiile de mireasă create de Andra Ţurcanu şi este foarte hotărâtă să ţină cont de o superstiţie: „Andrei nu va vedea nicio rochie până în ziua nunţii”.

Iată ce a probat până acum:

Mai multe