O rochie a prinţesei Diana, vândută cu un sfert de milion de dolari

9 septembrie 2010   Fashion

Din 30 de rochii scoase la licitaţie de casa londoneză „La Galleria“, preţul de vânzare al piesei vestimentare din garderoba personală a Dianei Spencer a întrecut orice aşteptări.

Din 30 de rochii scoase la licitaţie de casa londoneză „La Galleria“, preţul de vânzare al piesei vestimentare din garderoba personală a Dianei Spencer a întrecut orice aşteptări.

E vorba despre o rochie din tafta neagră pe care Lady Diana a purtat-o la prima ei apariţie oficială ca logodnică a Prinţului Charles şi care a reintrat în posesia creatorilor săi, Elizabeth şi David Emanuel. „Cu puţin înainte de nuntă, Diana a slăbit atât de mult, încât a cerut cuplului Emanuel să-i facă unele modificări. Doar că diferenţa de măsură era atât de mare, încât cei doi designeri au considerat de cuviinţă că le-ar fi mai uşor dacă ar realiza o altă rochie, identică cu prima. Astfel, ei au păstrat originalul, uitând complet de el, până de curând, când l-au redescoperit“, a explicat Kerry Taylor, reprezentata casei „La Galleria“.

Acum, rochia aparţine muzeului Fundacion De La Moda din Chile, care intenţionează să o doneze Palatului Kensington, fosta reşedinţă a cuplului princiar, împreună cu alte rochii ale Dianei, intrate în patrimoniul muzeului.

Foto: http://lagalleriapallmall.blogspot.com, http://www.princess-diana-pictures.com

Mai multe