Obsesiile vestimentare ale Victoriei Beckham
Fosta Spice Girl, actuala creatoare de modă şi veşnica soţie a lui David Beckham ţine atât de mult la stilul ei, încât nu se fereşte să îl etaleze iar şi iar sub diferite croieli sau combinaţii cromatice sau apelând la o accesorizare adesea redundantă.
Fie că poartă propriile creaţii de mai multe ori sau în diverse combinaţii, fie că apelează la designeri cunoscuţi, Victoria nu renunţă la anumite tipuri de ţinute, atât pe covorul roşu sau la apariţiile publice, cât şi în viaţa de zi cu zi. Şi, să nu uităm, rar se dă jos de pe tocuri.
Deux piece-ul de inspiraţie masculină poartă, parcă, semnătura V.B.
O altă ţinută cu care ne-a obişnuit este rochia mulată cu imprimeu cu dungi verticale de diferite dimensiuni.
Nici cureaua dublă, folosită la rochiile cu acelaşi tip de croială mulată, midi, nu este un accesoriu rar întâlnit în cazul ei.
În 2009 prefera rochiile scurte, în nuanţe metalice, cu trenă tip drapaj.
Acelaşi model de fustă, acelaşi model de pulovăr, acelaşi mix cromatic. Se pare că diva crede că publicul uită de la o apariţie la alta sau vrea să îşi promoveze excesiv creaţiile.
Aceeaşi cămaşă, aceleaşi sandale, doar fusta este diferită. De remarcat, însă, faptul că nu a renunţat la modelul cu pliuri foarte la modă în 2016.
Maestra reinventării a purtat această creaţie de două ori în acelaşi an 2010. Prima dată la petrecerea Vanity Fair, dată în cinstea Oscarurilor în luna martie, iar a doua oară recroită, scurtată şi întoarsă în luna mai.
Pasiunea ei pentru ţinutele monocrome este binecunoscută. Poartă adesea rochii albe cărora le aplică pene pentru un efect vizual special.
Rochia lungă, model sirenă, cu partea de sus tip furou este printre preferatele ei.
Din nou modificări cromatice la o ţinută aproape identică.
Un alt model pe care îl preferă la apariţiile de gală, menit să mascheze partea de sus şi să îi lungească partea de jos, pentru că este recunoscută ca fiind complexată de înălţimea ei.
Aceeaşi pasiune pentru alb şi negru, de această dată în combinaţie cu tăieturi geometrice în partea de sus a rochiilor. Acest model subliniază pasiunea ei pentru croiala de tip asiatic.
Foto: Hepta, Getty Images