Pamela Anderson, aceeaşi rochie, la 4 ani diferenţă. Când a purtat-o mai bine?

23 februarie 2017   Fashion

O apariţie la început de an a Pamelei Anderson, 49 ani, ne-a cam pus pe gânduri. Cunoaştem această rochie de undeva? Ei bine, da. E aceeaşi rochie pe care actriţa din Baywatch a purtat-o şi în urmă cu 4 ani, în noiembrie 2013, la un eveniment în New York.

La acea vreme, Pamela renunţase la podoaba capilară bogată, blondă, în favoarea unei tunsori scurte, băieţeşti. În fotografie, ea apare alături de iubitul său din acea vreme, Rick Salomon, cu care ulterior s-a şi căsătorit pentru puţin timp.

Şi ea, ca şi alte vedete, a apelat la un truc vestimentar, reciclarea ţinutelor. Astfel, la început de an, Pam a fost surprinsă în aceeaşi rochie asimetrică gri. Cei drept, accesorizarea a fost aproape asemănătoare, o pereche de pantofi stiletto, dar, spre deosebire de apariţia din 2013, a schimbat culoarea gri metalizat cu negru, iar geanta plic, cu una puţin mai mare, office. De asemenea, Pam a apelat şi la un palton gri închis pe care l-a purtat pe umeri, alegere pentru care o felicităm.

Spunem noi, recenta apariţie a actriţei este mult mai inspirată, mai ales că şi-a lăsat părul lung, dar într-o nuanţă plăcută de blond, a ales un machiaj discret şi o pereche de cercei preţioşi. Se vede clar că unele vedete merg pe o pantă ascendentă în ceea ce priveşte stilul vestimentar, odată cu trecerea anilor.

Voi ce spuneţi? Când a purtat rochia gri mai bine - acum sau atunci?

Foto: Arhivă OK!

Mai multe