Primele Doamne ale modei
Prima Doamnă a Americii reprezintă un simbol al eleganţei, alegerile sale vestimentare captivând atenţia întregii lumi. Soţia preşedintelui Barack Obama selectează pentru evenimentele de gală atât creaţii de
Michelle Obama
Prima Doamnă a Americii reprezintă un simbol al eleganţei, alegerile sale vestimentare captivând atenţia întregii lumi. Soţia preşedintelui Barack Obama selectează pentru evenimentele de gală atât creaţii de renume, cât şi acelea care poartă semnătura unor designeri mai puţin cunoscuţi. Această ţinută pe care Michelle Obama a purtat-o la o cină de stat organizată la Casa Albă a făcut înconjurul lumii. Astfel, Prima Doamnă este ravisantă în rochia Alexander McQueen din mătase naturală cu imprimeu roşu şi negru, la care a accesorizat un şal împodobit cu franjuri. Cerceii cu aur galben şi rubine Kimberly McDonald înnobilează ţinuta şi îi evidenţiază coafura şi machiajul perfecte.
Carla Bruni
Vremea în care Carla Bruni se dezgolea în toată splendoarea ei de model este demult apusă. De când a devenit Prima doamnă a Franţei, Carla rareori îşi mai asumă riscuri vestimentare. Acum, aceasta este de cele mai multe ori o apariţie sobră, aproape insipidă. Cu ocazia unei cine de stat însă, Carla Bruni a ieşit din conul său de umbră, impresionând cu o rochie mulată lungă, verde smarald, cu mâneci lungi. Îndrăzneala Carlei creşte promiţător odată cu despicătura rochiei dar se opreşte decent, la jumătatea gleznei. Pentru a nu-l eclipsa pe domnul Sarkozy cu înălţimea sa de fotomodel, Carla s-a obişnuit să poarte pantofi cu tocuri joase sau balerini. Vestimentaţia de gală a doamnei Sarkozy este desăvârşită de brăţara şi de cerceii cu diamante.
Rania Al Abdullah
Propunem un joc de imaginaţie: presupunând că ar exista o competiţie între pentru titlul de Prima Doamnă a modei şi una dintre candidate ar fi Michelle Obama, cine i-ar putea fi contracandidată? Considerăm că Regina Rania i-ar fi un oponent pe măsură. Dacă competiţia imaginară propusă de noi ar fi adevărată şi doamnele lumii ar fi supuse la proba ţinutelor de seară, regina Iordaniei i-ar da serios de furcă Primei Doamne a Americii cu această creaţie Armani Privé. Rochia neagră fără bretele, dar cu o capă asimetrică bicoloră, modificată conform preferinţelor Reginei este magnifică şi complimentează regeşte silueta zveltă a doamnei. Accente strălucitoare ici si colo sunt detalii pe măsura vestimentaţiei. Giorgio Armani şi-a exprimat pe bună dreptate admiraţia pentru Rania, numind-o demnă de titlul pe care-l poartă cu măiestrie, ca o regină ce este.
Remember Lady Diana
Încheiem galeria Primelor Doamne ale modei cu un nume care se identifică cu stilul: mult iubita Lady Di, supranumită „Prinţesa inimilor“. Născută într-o familie de aristocraţi britanici cu ascendenţă regală, Diana s-a ridicat întotdeauna la nivelul statutului de lady, din punct de vedere vestimentar şi nu numai. Zâmbitoare cum îi era felul, prinţesa păşea întotdeauna cu graţie pe covorul roşu. Iar această apariţie publică, într-o rochie albastru-cobalt cu detaliu pe umăr, care-i evidenţia ochii albaştri şi silueta longilină, este o dovadă în acest sens. Lady Diana, o viziune in albastru. Tunsoarea fresh, semnătura ei distinctivă, i-a fost pusă în valoare de aceşti cercei cel mai probabil creaţie a bijutierilor Collingwood, preferaţii familiei Spencer încă de când Diana era mică.