Riri s-a inspirat din moda chinezească? Iată cât costă acolo astfel de încălţări!

11 mai 2017   Fashion

Riri se pregăteşte să lanseze, împreună cu brandul Puma, o nouă colecţie de încălţări de vară. Culmea e că această colecţie stârneşte vâlvă în online dinainte de lansare. Iată de ce!

Colecţia pe care urmează s-o lanseze Riri în colaborare cu Puma

Ştim deja că este director de creaţie pentru brandul Puma, aşa că nu ne miră că o colecţie de încălţăminte îi poartă numele. Totuşi, ce-i revoluţionar la această colecţie, care nici măcar n-a fost lansată, este asemănarea izbitoare cu nişte încălţări din plastic, care se găsesc peste tot în Asia.

Fanii internauţi au fost cei care au semnalat acest lucru, menţionând şi că-n timp ce încălţările create de Riri costă în jur de 90 de dolari, acestea din China costă doar 1 dolar. ”Ghiciţi ce? Asiatici v-au luat-o înainte. Ei poartă astfel de încălţări la toaletă”, scria unul dintre internauţi pe Twitter.

Încălţările din China, la 1 dolar perechea

La doar câteva ore de la răspândirea acestei informaţii, mulţi fani, care de-abia aşteptau să-şi achiziţioneze o astfel de pereche de încălţări, s-au arătat dezamăgiţi de lipsa de inspiraţie a celor de la Puma, dar şi de faptul că Riri se asociază cu astfel de lucruri.

Acest caz vine la doar câteva săptămâni distanţă de scandalul Balenciaga – Ikea, în care brandul cel dintâi a lansat o geantă de 2,145 de dolari care seamănă foarte mult cu geanta de cumpărături, pusă la dispoziţie de lanţul de magazine Ikea, a cărui preţ este de doar 99 cenţi.

Ikea versus Balenciaga

foto: Twitter / Facebook

Mai multe