Rosie Huntington-Whiteley, sexy pentru Burberry

28 iulie 2011   Fashion

Protagonista peliculei „Transformers: Dark of the Moon” şi iubita lui Jason Statham a devenit imaginea parfumului Burberry Body, prilej cu care a fost dată publicităţii şi o primă imagine din campania

Protagonista peliculei „Transformers: Dark of the Moon” şi iubita lui Jason Statham a devenit imaginea parfumului Burberry Body, prilej cu care a fost dată publicităţii şi o primă imagine din campania de promovare, realizată de fotograful peruan Mario Testino, în care senzuala Rosie poartă doar un trenci Burberry.

Cariera lui Rosie este strâns legată de colaborările sale cu casa de modă, ea apărând în campaniile pentru linia de îmbrăcăminte şi accesorii, în sezoanele toamnă-iarnă 2008/2009 şi 2010. Modelul britanic reia acum colaborarea, acceptând să devină prima imagine a noului parfum al brandului. „Este o onoare pentru mine să pot lucra din nou pentru Burberry. Este brandul care practic m-a lansat pe piaţa mondială a modellingului. Iar acum, să fiu rugată să fiu primul Burberry Body e un compliment absolut covârşitor”, mărturiseşte ea.

Foto: Northfoto; Prestiges

Mai multe