Sneakerşii Fila, pe placul nonconformistelor - când şi cum îi porţi
Sneakerşii sunt în continuare încălţămintea preferată de mai toate categoriile de persoane. Este cool şi confortabil să porţi încălţăminte sport casual la ţinute de orice fel.
Desigur că nu orice se poartă este potrivit pentru toată lumea. Dar, există atât de multe branduri şi modele pentru ca şi cele cu gusturi pretenţioase să aibă ce să îşi aleagă.
Când vine vorba de sneakers dama Fila spre exemplu, există o limită în ceea ce priveşte modul în care combini astfel de încălţăminte cu ţinutele. Unele modele sunt robuste, chunky şi mai că îţi vine greu să crezi că sunt potrivite chiar în orice moment al zilei să îi porţi. Totuşi, acelaşi brand are în colecţiile sale modele clasice, consacrate şi simple. Aşadar ai alternative mai chic.
De ce Fila
Există şi aici în mod sigur o listă a preferinţelor de brand, asupra căreia unii rămân absolut fideli. Se spune că o dată ce te-ai îndrăgostit de încălţămintea Fila este clar că vei iubi aproape tot ce are acest brand. Fila este un reper al calităţii în ceea ce priveşte încălţămintea sport. Foloseşte cel mai adesea un design practic, unic, oferă calitate incontestabilă şi un stil sofisticat, deşi în mare parte simplist.
Modelele ceva mai îndrăzneţe sunt celebrii Disruptor, o combinaţie oarecum atipică şi ciudată, între stilul retro cu futurism. Astfel de modele găseşti şi în cadrul eshop-ului BMall, în variante all shiny sau classic white. Pentru că publicul a îndrăgit atât de multe astfel de modele, au fost create şi sandale de acest gen.
Ceva mai prietenos, cel puţin cu preferinţe clasice, sunt sneakerşii Low Wmn. Iar dacă eşti adepta simplismului în cele mai riguroase detalii vei prefera mai degrabă stilul Arcade Low sau Platform Trainers.
Când şi cum porţi sneakerşii Fila
Moda actuală este oricum la graniţa între casual, sport şi eleganţă. Toate la un loc am putea spune. Combinaţii îndrăzneţe de încălţăminte de tip sneakerşi la fuste din denim, la rochii de vară, la salopete cu pantalon scurt sunt binevenite. Nu te va reţine nimic să porţi astfel de încălţăminte la jeans mai ales, fie ei mulaţi sau tip boyfriend.
Stilul femeii actuale, moderne este unul atipic faţă de rigorile clasice. Aşadar chiar şi la ţinute office, când poartă pantaloni skinny va adora să asorteze cu încălţăminte sport casual. La colanţi, cu îmbrăcăminte sport, oricând este un moment potrivit de purtat astfel de sneakerşi.
Deşi nu sunt reguli stricte aici, poţi ţine cont de detaliile acestora: cei cu ţinte se potrivesc la ţinute edgy, all black de ce nu; cei cu platforme sunt ideali la ţinute chic şi feminine; cei în culori tari pot fi asortaţi la ţinute de sezon, cu print floral spre exemplu.
Descoperă un univers al acestora în cadrul eshop-ului BMall. Pentru o alegere potrivită ţie cel mai probabil te va încuraja şi vasta selecţie de opţiuni. Ai culori atât de variate şi modele care mai de care mai moderne, din tendinţele actuale. Află ce oferte curente există, accesând pagina menţionată.