Street Chic! Uite cum se îmbracă Jessica Alba atunci când merge la ”birou”!

Actualizat:

Atunci când nu toarnă vreun film, Jessica Alba se ocupă de brandul ei de cosmetice „The Honest Company”, aşa că nu e de mirare că o vedem pe Jessica purtând tot mai des ţinute „office”.

Astăzi, actriţa a fost fotografiată în Santa Monica, pe când se îndrepta spre sediul firmei sale, despre care a declarat că se extinde. Astfel, Jessica a anunţat recent că în curând va deshide mici buticuri în mai multe aeroporturi din Statele Unite ale Americii, ceea ce, evident, este un pas mare pentru afacerea prosperă a tinerei actriţe.

Revenind la stilul său vestimentar, trebuie să spunem că ne-a plăcut tare mult s-o vedem pe Jessica într-un astfel de outfit, compus dintr-o rochie vaporoasă cu imprimeu floral, un t-shirt simplu, alb, şi o pereche de încălţări înalte. Simplu, dar chic, nu-i aşa?

Desigur, aceasta nu este singura ţinută care ne place din garderoba actriţei. S-o luăm drept exemplu şi pe aceasta, purtată de Jessica în urmă cu două săptămâni, pe când s-a fotografiat în faţa unui chioşc din aeroport, aprovizionat cu produsele pe care le comercializează chiar ea. În cazul de faţă, actriţa poartă un top crop negru, o fustă până la genunchi, tot neagră, o jachetă de blugi şi nelipsitele sandale cu talpă ortopedică, înalte. Destul de stylish, am zice noi, pentru un outfit purtat într-o zi obişnuită!

Sursa foto: Hepta / Instagram

Mai multe pentru tine...