Vedete care arată grozav în verde

28 septembrie 2015   Fashion

Verdele este vedetă în continuare. De la verdele fosforescent la verdele aprins la modă în vara 2015, verdele este tot în top. De data aceasta, verdele military, purtat la orice pe stradă, de la jachetă la hanorac, cu blugi sau o rochie simplă, te va scoate în evidenţă aşa cum îţi place. Iată ce vedete arată grozav în verde toamna aceasta.

Vedete care arată grozav în verde – verdele, vedetă şi în această toamnă

Diane Kruger arată excelent într-o jachetă verde army, pantaloni skinny, o bonetă simplă şi o pereche de ghete cu vârf ascuţit. Este genul de ţinută ce se potriveşte oriunde.

Jachetele elegante şi foarte chic, în stil military şi în combinaţie cu mâneci de piele pot fi un outfit excelent pentru o zi de toamnă, în stilul Jessicăi Alba. Aceasta arată grozav într-un sacou verde în combinaţie cu un tricou maro, blugi şi o pereche de ghetuţe.

Vanessa Hudgens arată excelent în jacheta ei verde stil army peste o rochie simplă neagră de vară. O pereche de ochelari de soare şi toamna este mult mai plăcută.

Maggie Gyllenhaal arată excelent într-o jachetă verde stil military, alături de o pereche de blugi, un tricou şi sandale extrem de confortabile. Forţează sau nu vara, cert este că acest look este simplu şi foarte la modă.

Vedete care arată grozav în verde – jachete şi geci army, toate în nuanţe de verde, excelente pentru unele vedete

Kate Bosworth este la fel de inspirată în viaţa de zi cu zi, ca şi pe carpeta roşie. Când vine vorba de a merge pe stradă, cu un outfit simplu, aceasta alege vestimentaţia potrivită. O rochie simplă, alături de o jachetă stil army verde este tot ce are nevoie pentru un look cât mai cool.

Karolina Kurkova aduce în atenţie un stil mai rafinat, pantaloni de piele purtaţi la jacheta verde, în care arată grozav. Un tricou simplu şi o pereche de adidaşi, la care se adaugă o geantă mare este genul de outfit care se potriveşte marilor metropole.

Katie Holmes este printre vedetele care arată grozav în verde. Geaca ei stil army, purtată cu o pereche de blugi, o eşarfă gri şi botine cu toc este un look cât de poate de clasic, ce se potriveşte atât cu o întâlnire la cafea, cât şi cu outfitul perfect pentru job.

Olivia Palermo arată foarte elegant într-o pereche de pantaloni scurţi purtaşi cu dres şi tocuri, tricou şi o geacă verde stil army legată la mijloc. Foarte la modă şi elegantă, vedeta se simte excelent în acest outfit perfect pentru treburile de zi cu zi.

Vedetele care arată grozav în verde, mai specific în jachete de toamnă stil army verzi, sunt doar câteva exemple de modele pentru toamna ce bate la uşă.

Mai multe