Florin Busuioc nu va fi externat! Prezentatorul va fi operat din nou

20 noiembrie 2018   Lifestyle

Informaţii contradictorii vin de la Institutul de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu din Capitală, unde din 7 noiembrie a fost adus de la Craiova şi internat actorul Florin Busuioc. În weekendul ce tocmai s-a încheiat au apărut zvonuri că îndrăgitul om de televiziune va fi externat, însă la scurt timp s-a aflat că el va fi supus unei noi intervenţii chirurgicale la inimă la începutul acestei săptămâni.

Iniţial, prezentatorul Pro Tv a fost operat cu succes la Craiova, în clinica de Cardiologie Intervenţională a Spitalului Judeţean de Urgenţă de o echipă de trei medici tineri, conduşi de dr. Paul Traşcă.

Florin Busuioc (56 de ani) nu a fost externat şi nici nu a intrat în sala de operaţie aşa cum s-a vehiculat. În urmă cu două săptămâni, actorul a suferit un infarct acut, urmat de alte trei stopuri cardiace şi a fost la un pas să piardă lupta cu viaţa.

Se afla pe scenă la Craiova, în spectacolul Central Park, când i s-a făcut rău. A ieşit din sală să ia o gură de aer şi s-a prăbuşit la pământ. Norocul lui a fost că recuziterul şi colegii i-au sărit în ajutor. Au sunat la SMURD şi i-am făcut masaj cardiac, apoi aproape de miezul nopţii a fost operat de medicul rezident Paul Traşcă, dr. Eugen Ţiereanu şi dr. Emilia Goanţă, medicul care se ocupă de partea de dispozitive implantabile.

Dr. Paul Traşcă, medicul care l-a salvat pe Busu, a explicat în exclusivitate pentru Click! de ce colegii de la Instituitul de Boli Cardiovasculare ar fi luat în calcul varianta montării unui al doilea stent.

Află de ce au considerat medicii că Florin Busuioc ar mai avea nevoie de un al doilea stent la inimă

Mai multe