Fondatorul Uber şi-a scos casa cea veche la vânzare. Cum arată locuinţa "modestă" a miliardarului?

21 august 2019   Lifestyle

Are 40 de ani şi este unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume.

Este vorba despre fondatorul companiei Uber, canadianul Garrett Camp, posesorul unei averi în valoare de 3,4 miliarde de dolari.

Şi cum un afacerist bogat precum acesta nu putea locui într-o casă modestă, de doar 9,9 de milioane de dolari, Camp şi-a scos la vânzare una dintre cele două locuinţe de început de carieră ale sale din Hollywood Hills, Los Angeles.

Cu o suprafaţă de 594 mp, această locuinţă pusă pe piaţa imobiliară are cinci dormitoare şi nu mai puţin de şapte băi şi o grădină exterioară cu o piscină încăpătoare. 

Garrett Camp şi iubita acestuia, Eliza Nguyen, şi-au cumpărat recent o casă nouă în Beverly Hills, în valoare de 72.5 milioane de dolari, şi vor, evident, să se debaraseze de cele vechi. 

Nu că această căsuţă, de aproape 10 milioane de dolari, ar fi de lepădat...

Foto: profimedia

Mai multe