FOTO Loredana şi Cornel Ilie şi-au dat întâlnire?

Actualizat:

Loredana lansează astăzi un nou videoclip, pentru piesa “Nu ştiu cine eşti”, o colaborare inedită cu solistul trupei Vunk, Cornel Ilie. Noul videoclip a fost filmat într-un restaurant din Centrul Vechi, filmările s-au desfăşurat

Loredana lansează astăzi un nou videoclip, pentru piesa “Nu ştiu cine eşti”, o colaborare inedită cu solistul trupei Vunk, Cornel Ilie.

Noul videoclip a fost filmat într-un restaurant din Centrul Vechi, filmările s-au desfăşurat pe durata unei zile, iar Loredana a purtat trei ţinute spectaculoase, având totodată şi trei coafuri, printre care şi o perucă blondă, cu părul scurt. “Îmi place să-mi fac fanii să trăiască la maximum orice întâlnire cu mine”, a explicat Lori.

Povestea clipului este una amuzantă: pe scurt, 12 bărbaţi, printre care şi Cornel Ilie, încearcă să-i cucerească inima Loredanei.

"La filmările clipului am retrăit puţin perioada liceului, când se întâmpla să am şi întâlniri pe nevăzute şi când trebuia să convingi repede o fată de care-ţi plăcea să aibă răbdare să te cunoască. Aşa că nu doar o grămada de tineri se vor regăsi în povestea clipului, dar şi cei din generaţia mea. M-am distrat, n-am simţit deloc cum a trecut toată ziua de filmări", a spus Cornel Ilie.

Nu ştiu cine eşti” va putea fi ascultată şi în cadrul concertului pe care Loredana îl pregăteşte pentru 23 noiembrie, “Magic”, la Sala Palatului.

Mai multe pentru tine...