Gestul pe care Marian Ionescu l-a făcut pentru Octavia Geamănu: "Am plâns!"

25 noiembrie 2022   Lifestyle

Octavia Geamănu și Marian Ionescu se completează frumos și sunt întotdeauna unul lângă celălalt atunci când viața pare tot mai complicată.

 Vedeta recunoaște că s-a întristat și a vărsat lacrimi amare atunci când un tei a fost doborât la pământ, dar soțul ei a luat imediat atitudine. Nu mulți ar fi făcut acest gest.

“Am suferit când m-am trezit în zgomotul unei drujbe ce punea la pământ un tei divin. Efectiv am plâns și am suferit ca și cum… N-aș vrea să fac o comparație ce ar putea părea dusă la extrem. Sunt sigură că mulți înțeleg. Ca să nu mă mai vadă soțul tristă și din cauza asta, a două zi a făcut cel mai minunat gest într-o astfel de situație. A aranjat lucrurile în așa fel încât peste câțiva ani să fim ca într-o pădure. A plantat câțiva copaci. Dar eu am continuat să oftez după acel tei. Așa că azi iar sunt grădinari în curtea noastră, plantează alți copaci. În viață nu e bine să ai atașamente, dar oare se poate trăi așa? Acum nu pot decât să mă rog să se prindă.. Știți, de multe ori căutăm refugiu în natură și natura ne primește cu brațele deschise. Ne da din energia ei fără să ne ceară ceva în schimb. Dar noi, oamenii, suntem mai mult obișnuiți să luăm decât să dăm, să cerem decât să oferim. Unele mentalități trebuie să se schimbe total căci s-ar putea că într-o zi să nu mai avem unde să ne refugiem. Fapte bune să se-adune”, spune Octavia Geamănu.

Cei doi și-au sărbătorit, zilele trecute, fiul. Andrei a împlinit șase ani. “Andrei Ionescu. 6 ani. Răciți, cum suntem, sărbătorim în pijamale. Pe lânga medicamentele pentru febra, introducem și-o felie de tort. Vă îmbrățișăm și vă dorim sănătate, căci știm dintotdeauna că e mai bună decât toate”.

Mai multe