Hayu, serviciul dedicat programelor de tip reality TV, cu conținut on-demand, se lansează în România
Hayu, serviciul video-on-demand (SVOD) al NBCUniversal International cu conținut reality tv, pe bază de abonament, este disponibil de azi în România și în alte 15 țări din Europa Centrală și de Est.
Această lansare este o etapă naturală, ca urmare a succesului înregistrat de acest serviciu pe alte piețe europene, fiind disponibil din 2021 în Franța, Italia, Spania, Portugalia, Elveția, Lituania, Estonia, Letonia, Polonia, Ungaria și Republica Cehă. Lansarea de azi în mai multe teritorii este un moment important pentru că ridică la peste 40 numărul total de piețe în care serviciul de streaming este disponibil.
Cu lansarea direct-to-consumer (DTC) și accesibil de pe o gamă completă de dispozitive - telefon mobil, tabletă, televizor, consolă și web - Hayu devine disponibil pentru prima dată în Europa Centrală și de Est. Alături de România, noile teritorii includ Albania, Andorra, Bosnia, Bulgaria, Croația, Cipru, Grecia, Kosovo, Malta, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia, Slovacia, Slovenia și Turcia.
Dedicat fanilor genului reality, Hayu oferă peste 300 de emisiuni și peste 9.000 de episoade de conținut reality tv premium, care includ toate sezoanele popularelor francize The Real Housewives, Below Deck și Million Dollar Listing, precum și toate sezoanele și spin-off-urile Keeping Up With the Kardashians încă de la început.
Serviciul oferă o gamă largă de opțiuni, cu o mare varietate de sub-genuri în limba engleză, precum: Home and Design, Dating, Cooking, True Crime și Fashion. De asemenea, abonații nu trebuie să-și facă griji cu privire la spoilere, deoarece cele mai multe dintre emisiuni sunt disponibile pe Hayu în aceeași zi cu lansarea lor în S.U.A.
Fanii din Europa Centrală și de Est se pot abona acum la Hayu pentru 4,99 Euro pe lună, 23,99 Euro pentru șase luni sau 43,99 Euro pentru 12 luni**, cu o perioadă de testare gratuită de șapte zile.
Pentru mai multe informații, vizitați www.hayu.com