Ilinca Vandici s-a izolat la domiciliu. "Folosesc în favoarea mea fiecare clipă"
Ilinca Vandici s-a obişnuit cu izolarea la domiciliu. În aceasta perioadă pe care o petrece acasă, împreună cu familia, prezentatoarea emisiunii "Bravo, ai stil!" şi-a programat orele pentru gimnastică, gătit, dar şi alte activităţi, cum ar fi jocurile.
“Folosesc în favoarea mea fiecare clipă, acum am timp să stau toata ziua cu familia, să descoperim căminul nostru împreună. Jucăm împreună remi, activity, uno, monopoly. În fiecare seară ne adunăm în jurul mesei şi ne facem serile mai frumoase. Încerc să mănânc atât cât pot de sănătos, să îmi păstrez un program echilibrat, fac sport în casă, am şi arătat prietenilor mei din online cam cum se desfăşoară aceste ore acasă.
Sunt convinsă că vom trece cu bine peste această perioadă, depinde doar de noi să fie totul bine. Avem o putere imensă de a schimba lumea, dar este alegerea noastră să devenim mai buni, cu mai multă compasiune şi atenţie la ceea ce se întâmplă în jurul nostru”, spune Ilinca Vandici.